Pe fondul problemelor economice și al presiunii banilor din PNRR, felul în care împart puterea președintele și premierul dă tonul la București. Interviul acordat recent de scriitorul Stelian Tănase la RFI pune pe masă un scenariu incomod: partidele susțin intenționat lideri dispuși la compromis și încearcă să scape rapid de figurile politice care le încurcă socotelile, cum ar fi premierul Ilie Bolojan.
Cea mai deasă nemulțumire legată de președinte este că refuză să dea o direcție. Stelian Tănase spunea la RFI că șeful statului se ascunde în spatele unor mesaje neutre, deși „lumea așteaptă de la el această orientare […] Occident, NATO și Uniunea Europeană”. Mai mult, analistul crede că „dacă alege o poziție între mese, e cea mai proastă poziție în politică”.
Dacă ne uităm strict pe litera legii, lucrurile sunt mai nuanțate. Conform Constituției, președintele „exercită funcţia de mediere”. Practic, orice locatar de la Cotroceni este prins într-o dublă măsură:
Pe plan intern, legea îi cere să rămână un arbitru neutru și să nu se bage în războaiele partidelor. Pe plan extern, însă, oamenii așteaptă un lider vocal, care să reconfirme zilnic încotro merge țara, mai ales când ai un război la graniță.
Faptul că președintele face constant un pas în spate poate fi citit în două feluri: fie respectă Constituția la virgulă, fie, așa cum sugerează criticile de la radio, pur și simplu lasă deciziile grele pe umerii consilierilor.
De ce iubește sistemul președinții comozi
Când a fost întrebat dacă președintele riscă o suspendare din cauză că stă deoparte, Tănase a atins exact punctul sensibil al politicii dâmbovițene: tocmai această lipsă de forță îi garantează scaunul. „Lumea vrea un președinte slab și el asta este până acum, decât să aibă unul puternic, care să domine peisajul”, a explicat el.
Trecutul recent confirmă perfect această regulă nescrisă:
Lecția suspendărilor: Liderii care și-au asumat rolul de „președinte jucător” (cum a fost Traian Băsescu) au stârnit imediat formarea unor coaliții uriașe împotriva lor. Când deranjezi jocurile, Parlamentul te suspendă.
Cine împarte banii: Când Cotroceniul tace, deciziile se mută integral la Guvern și în Parlament. Pentru partidele mari, un președinte spectator este varianta ideală. Le lasă mână liberă să împartă funcții, să negocieze ministere și fonduri locale, fără să le respingă legi sau să-i certe la televizor.
Cazul Bolojan și teama de austeritate
Partea cu adevărat interesantă a interviului de la RFI este paralela cu Palatul Victoria. Stelian Tănase susține că există o dorință clară de a-l schimba pe Ilie Bolojan pentru a pune în loc un premier „care să fie manipulat, să fie controlat, să fie concesiv, exact cum este Nicușor [Dan]”.
Dacă ne raportăm la cifrele și la realitățile administrative pe care le-am tot analizat pe OradeIași.ro, vedem că supărarea pe premier nu are legătură cu personalitatea lui, ci cu bugetul. Tensiunea e strict financiară:
Robinetul oprit: Premierul trage de un buget strict și taie subvențiile date fără cap.
Lovitura pentru „baroni”: Zeci de comune mici, inclusiv din județul Iași, trăiesc doar din ce le dă statul (unele au venituri proprii de sub 10%). Fără acești bani trimiși de la centru, liderii locali rămân fără instrumentele prin care își susțin rețelele de primari și, implicit, mașinăriile de vot.
Refuzul compromisului: Sistemul nostru politic are nevoie de lideri maleabili, dispuși să închidă ochii la cifre și să elibereze bani când o cer primarii. Un premier care ține morțiș la reformă devine rapid o piatră de moară pentru propriul partid.
Sistemul politic din România e construit să funcționeze prin negocieri continue și schimburi de favoruri. Privind la rece, alegerea unor lideri care cedează ușor presiunilor nu este deloc o greșeală de calcul a partidelor. Este pur și simplu modul în care clasa politică se protejează și își asigură liniștea pentru a controla resursele. Cetățeanul, însă, rămâne cu frustrarea: într-o perioadă în care țara are nevoie de decizii tăioase, politicienii caută doar oameni cu care se pot înțelege.
