Acasă Administrație Haos anunțat în Bucium: Începe șantierul de 64 de milioane de lei...

Haos anunțat în Bucium: Începe șantierul de 64 de milioane de lei de la Pasajul Socola. Rutele ocolitoare provoacă revoltă înainte de inaugurare

Lucrările de consolidare a Pasajului Socola, una dintre cele mai tranzitate artere din municipiul Iași, vor începe în prima decadă a lunii august 2026. Proiectul, așteptat de zeci de ani dar amânat repetat, va impune restricții majore de circulație timp de 18 luni. Deși autoritățile locale au investit peste 10 milioane de lei într-o rută alternativă, soluțiile de trafic propuse sunt deja aspru criticate de cetățeni, iar comunicarea contradictorie a Primăriei Iași a generat confuzie generală înainte de prima zi de șantier.

Construit în anul 1960 și având o lungime de aproape o jumătate de kilometru (450,70 metri), Pasajul Socola reprezintă principala poartă de intrare în Iași dinspre sud și județul Vaslui. Structura nu a mai beneficiat de reparații capitale de aproape patru decenii. Expertizele tehnice recente au subliniat un grad avansat de uzură: infiltrații severe la nivelul grinzilor de beton, degradarea aparatelor de reazem și o deteriorare accentuată a stratului de rulare. Aceste probleme au fost accelerate de exploatarea continuă sub un volum de trafic care depășește cu mult capacitatea pentru care pasajul a fost proiectat inițial.

Iesirea către Bularga unde există masini parcate, iar masinile se deplasează pe un singur sens dat fiind lățimea drumului. Sursă foto: Buciumeanul/Facebook

Contractul pentru execuția lucrărilor, finanțat prin programul național „Anghel Saligny”, a fost adjudecat de asocierea formată din companiile Conest și Arcada Company. Valoarea contractului de execuție se ridică la 41,7 milioane de lei, însă valoarea totală a proiectului, incluzând exproprierile și alte costuri adiacente, atinge pragul de 64 de milioane de lei.

Conform proiectulu, la finalul celor 18 luni de lucrări, pasajul va fi consolidat structural și extins de la patru la cinci benzi de circulație. Trei benzi vor fi dedicate sensului de mers Centru–Socola, iar două benzi vor deservi sensul Socola–Centru. Totodată, vor fi amenajate două trotuare pietonale moderne, fiecare cu o lățime de doi metri, un nou sistem de preluare a apelor pluviale și iluminat public cu tehnologie LED.

Sistematizarea traficului: Bâlbâieli administrative și mesaje contradictorii

Pentru a nu paraliza complet zona de sud a orașului, constructorul a optat pentru închiderea parțială, pe jumătăți, a pasajului. În prima etapă se va lucra pe jumătatea stângă (pe sensul oraș–Bucium), traficul fiind deviat pe partea dreaptă, urmând ca în a doua etapă situația să se inverseze.

În timpul lucrărilor, circulația autovehiculelor pe Pasajul Socola se va desfășura într-un singur sens, exclusiv pe direcția Centru – Bucium (ieșirea din oraș). Pentru sensul de intrare (Bucium – Centru), Primăria Iași a amenajat un drum alternativ de aproximativ 1,4 kilometri, cu un cost de 10,4 milioane de lei, traseu care subtraversează pasajul prin zona Gării Socola. Șoferii care vin dinspre Bucium vor fi deviați pe strada Trei Fântâni, vor vira la stânga spre drumul de acces către rampa de cale ferată, vor continua pe strada Mihail Sturza și vor ieși în bulevardul Poitiers și strada Bucium prin cartierul Bularga. Vehiculele de mare tonaj nu au acces pe această rută ocolitoare, fiind obligate să folosească exclusiv strada Trei Fântâni.

Mașinile parcate care împiedică participanții la trafic să folosească cele două benzi disponibile. Sursă foto: Buciumeanul/Facebook

Anunțarea acestor reguli a fost marcată, însă, de o gafă de comunicare a administrației locale. Într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Iași, instituția a prezentat inițial drumul alternativ ca fiind funcțional în ambele sensuri (prezentând inclusiv un traseu pentru ieșirea din oraș pe ruta ocolitoare), pentru ca, doar câteva paragrafe mai jos, același comunicat să precizeze clar că „circulația dinspre Bucium spre oraș se va face tot în sens unic pe ruta ocolitoare”. Confuzia a fost risipită abia după intervenția în spațiul public a activistului civic Adrian Covăsneanu: „Este o eroare, l-am întrebat pe viceprimarul Daniel Juravle, care a precizat că ieșirea din oraș se va face doar pe podul Socola”.

„O palmă dată oamenilor de bine din zona Bucium”: Ce spun cetățenii

În ciuda asigurărilor venite dinspre Palatul Roznovanu privind fluiditatea traficului pe noile rute, locuitorii cartierului Bucium și participanții la trafic anticipează un blocaj de proporții, criticând modul în care au fost gândite soluțiile alternative. Principalele temeri vizează capacitatea străzilor secundare, precum Mihail Sturza, de a prelua un flux de mașini echivalent cu traficul de pe un bulevard principal.

Închiderea sensului spre Centru de pe Pasajul Socola și devierea integrală a traficului pe ruta alternativă este privită ca un test privind capacitatea de preluare a fluxului auto de către trecerea la nivel cu calea ferată. Orarul feroviar indică suprapuneri la orele de vârf. Tranzitarea trenurilor de călători (cum ar fi R 6501, R 1061 și R 6503 pe ruta Ungheni – Iași, sau R 6502, R 6504 și R 1062 pe ruta Iași – Ungheni), la care se adaugă manevrele neprogramate ale trenurilor de marfă, vor necesita coborârea frecventă a barierelor.

Sunt anticipate blocaje, în special în intervalele orare 07:30, 08:30 și 16:15, momente care coincid cu valorile maxime de trafic rutier. Există temerea fondată că oprirea temporară a circulației pe noua rută, dictată de mersul trenurilor, va genera cozi care se vor propaga rapid spre capătul cartierului Bucium.

„Alternativa modernizată cu mult tam-tam este de fapt incapabilă să preia tot fluxul automobilistic personal și de transport în comun. Strada [Mihail Sturza, n.r.] este îngustă, plină cu mașini, are trotuare subdimensionate și câteva unități de învățământ în zonă. Vom vedea des copii cu părinți, adolescenți și cadre didactice încercând să tranziteze zona mai mult pe stradă decât pe trotuare. Lipsesc trecerile de pietoni necesare unei astfel de zone”, atrage atenția un locuitor din zonă, subliind riscurile majore de siguranță pietonală.

Același cetățean a analizat și deficiențele punctuale ale rutei: „Ieșirea de pe str. M. Sturza în strada Bucium a fost gândită rău. Jumătate din volumul străzii va fi descărcat obligatoriu către stânga spre Granit (unde știm cu toții ce aglomerat este). Dacă vrei să ieși pe prima bandă, ai la dispoziție și str. Voinicilor (sens unic), dar unde lipsesc semnele care interzic oprirea, astfel reducând volumul la o singură bandă de acces. Strada M. Sturza și strada Voinicilor trebuie eliberate de mașinile parcate pentru a crea un flux continuu. Presimt că vor ieși oamenii în stradă cât de curând din cauza șantierelor care au devenit o palmă dată oamenilor de bine din zona Bucium.”

Alți cetățeni reclamă timpul pierdut și lipsa de coordonare a nenumăratelor șantiere deschise simultan în oraș. „De aproape doi ani și jumătate se lucrează în Bucium: se toarnă, se sparge, se asfaltează, apoi se găurește din nou. Sunt mulțumiți să piardă ore în trafic, și să își distrugă timpul și nervii. În Bucium nu mai avem aproape nimic: drumuri bune, circulație normală, lucrări terminate la timp”, a comentat un utilizator cu pseudonimul EnthusiasticParsnip8664. Un alt cetățean, Teodor Tasca, descrie situația din zonă drept o „lucrare de porci […] Facem, spargem, facem, spargem”, în timp ce Alexandra Savescu atrage atenția asupra calității aerului: „Să nu vă aud cu propunerea să treci pasajul ca pieton. Curentul produs de trafic, chiar și redus, plus praful/poluarea sunt insuportabile”.

 

Exit mobile version