Câștigător desemnat pentru supralărgirea la patru benzi a drumului CUG – Centura Iași: Contract de peste 45 de milioane de lei atribuit unei asocieri de firme

Asocierea formată din SC Viarom Construct SRL (lider) și SC Concret Drum SRL a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru supralărgirea la patru benzi a drumului de la capătul CUG spre Centura Iași (DJ 248), valoarea contractului atribuit fiind de 45.408.570,07 lei, fără TVA.

Procedura competitivă a atras un interes ridicat, fiind depuse zece oferte din partea unor companii și asocieri cu experiență în proiecte de autostrăzi și drumuri naționale, reprezentând aproximativ o sută de entități economice. Valoarea finală a contractului este inferioară estimării inițiale, care fusese stabilită la 57,43 milioane de lei, fără TVA.

„Mă bucur că am ajuns în această etapă într-un timp rezonabil. A fost un efort mare evaluarea a 10 oferte și aproape 100 de companii”, a declarat Costel Alexe, subliniind complexitatea procesului de evaluare.

Potrivit acestuia, urmează perioada legală în care pot fi depuse contestații, autoritățile exprimându-și speranța că nu vor apărea blocaje procedurale. Obiectivul principal este ca ordinul de începere a lucrărilor să fie emis în cursul acestui an.

„Știu că este un drum pe care mii de ieșeni îl folosesc zilnic și că traficul de aici este o problemă pentru toți cei care circulă spre și dinspre Iași. Mai avem câțiva pași de parcurs, dar important este că proiectul înaintează, avem un câștigător desemnat și ne apropiem de momentul începerii lucrărilor”, a adăugat Costel Alexe.

Contractul prevede o durată totală de 12 luni, împărțită în mod egal: 6 luni pentru faza de proiectare și 6 luni pentru execuția efectivă a lucrărilor pe tronsonul vizat.

Lucrările de pe DJ 248 prevăd lărgirea carosabilului la patru benzi de circulație (câte două pe sens, cu o lățime de 3,50 metri per bandă) și realizarea unor casete laterale cu lățime variabilă. Proiectul mai include operațiuni de exproprieri, demolări și relocări de utilități, decopertări și săpături pe marginea carosabilului existent, precum și refacerea pistelor pentru bicicliști pe un tronson de câteva sute de metri. De asemenea, vor fi montate parapeți de siguranță pe o lungime de 715 metri, iar podul peste râul Ezăreni, cu o lungime de aproximativ 21 de metri, va fi consolidat și supralărgit.

De-a lungul celor 3,3 kilometri ai traseului au fost identificate 456 de proprietăți, constructorul având obligația de a asigura accesul auto corespunzător pentru fiecare imobil. Cele 13 stații de transport public vor fi menținute pe amplasamentele actuale, fără amenajarea unor alveole dedicate.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Apelul unei mame către profesori: „Nu mai trageți mereu de copiii buni!”. Avertisment privind presiunea olimpiadelor

Un apel public referitor la epuizarea elevilor cu rezultate...

Călin Georgescu, așteptat sâmbătă în județul Iași. Vizită cu caracter neoficial la Mănăstirea Dobrovăț

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, ar urma...

Atelier de gătit pentru cei mici și filme pentru întreaga familie, duminica aceasta, la Iulius Mall Iași

Ultimul weekend de vacanță vine cu un bun motiv...

Criză în transportul public din Iași: 18 tramvaie suspendate spre Copou, înlocuite provizoriu cu doar patru autobuze

Circulația tramvaielor pe ruta spre Copou a fost oprită...