O situație de la recenta simulare a Evaluării Naționale a readus în prim-plan o dezbatere constantă în educația din România: modul în care sunt aplicate criteriile de notare. Profesorul de matematică Cătălin Osiceanu a reclamat cazul unui elev care a fost depunctat la geometrie, deși a ajuns la rezultatul corect printr-o demonstrație validă. Dincolo de eroarea punctuală de corectare, reacțiile ulterioare ale unei părți a corpului profesoral indică o vulnerabilitate sistemică în privința felului în care evaluarea școlară recunoaște competențele elevilor.
Într-un sistem de învățământ în care rezultatele la examenele naționale au o pondere decisivă în ierarhizarea candidaților și în admiterea la liceu, discuția despre obiectivitatea corectării devine una de interes public major.
Când rezolvarea corectă atrage penalizări: Cazul semnalat
Incidentul care a declanșat discuția pornește de la o problemă de geometrie rezolvată la simularea Evaluării Naționale. Conform relatării lui Cătălin Osiceanu, elevul în cauză a aplicat teorema lui Pitagora în mod corect și a obținut rezultatul exact, însă evaluatorul i-a acordat doar un punct din două posibile.
„Am spus-o de nenumărate ori. (…) Un elev rezolvă corect o problemă de matematică. Aplică teorema lui Pitagora corect. Obține rezultatul corect și primește un punct din două”, a explicat profesorul într-o postare adresată Comunității Profesorilor de Matematică din România.
Miza unui astfel de punctaj pierdut nu este neglijabilă. La nivelul competiției de la examenele naționale, unde departajarea se face frecvent la nivel de sutimi, o depunctare aparent minoră poate coborî un elev cu zeci sau sute de locuri în clasamentul final de admitere.
Reacția sistemului: Validarea conformismului
Ceea ce atrage atenția în argumentația profesorului Osiceanu nu este doar greșeala inițială de corectare, ci modul în care colegii de breaslă au receptat incidentul. Acesta a subliniat că, în urma relatării cazului, au existat voci în grupul profesorilor care au considerat justificată depunctarea elevului.
Aici apare, de fapt, nucleul problemei. Când evaluatorii validează depunctarea unei soluții matematice corecte pentru că aceasta nu urmează strict o anumită rută prestabilită de rezolvare, evaluarea își pierde din obiectivitate. „În momentul în care un răspuns matematic corect începe să fie analizat prin filtrul «nu seamănă suficient cu ce mă așteptam să văd», evaluarea încetează să mai măsoare matematică. Începe să măsoare conformism”, afirmă tranșant Cătălin Osiceanu.
Din această perspectivă, evaluarea școlară riscă să se transforme dintr-un instrument de testare a raționamentului analitic într-un simplu exercițiu de aliniere la un șablon. Matematica, disciplină fundamentată pe logica demonstrabilă, devine vulnerabilă la interpretările subiective ale evaluatorilor.
Implicațiile pentru viitorul examenelor naționale
Apelul public lansat de profesorul de matematică pune în discuție formarea și atitudinea celor care notează lucrările la examenele de stat.
„Și poate că acesta este lucrul care ar trebui să îngrijoreze cel mai mult Ministerul Educației: nu faptul că există erori, ci faptul că sistemul pare să fi produs oameni care nu le mai recunosc nici atunci când sunt evidente”, a avertizat Osiceanu.
Acceptarea arbitrarului în procesul de notare subminează încrederea în sistemul educațional. Când un sistem care decide parcursul educațional al tinerilor de 14 ani tolerează justificarea unor depunctări incorecte, problema depășește cadrul unei simple erori umane.
Discuția adusă în spațiul public solicită o reacție clară din partea responsabililor din educație: este necesară o calibrare mai riguroasă a baremelor, dar mai ales o uniformizare a modului în care evaluatorii raportează munca elevului la aceste bareme. Recunoașterea și premierea raționamentului corect, indiferent de forma sa, ar trebui să rămână principiul de bază al oricărei evaluări în educație.
