Programul festivalului cuprinde întâlniri cu scriitori, dezbateri, ateliere, concerte, expoziții și o noapte de poezie cu peste 40 de poeți români și străini. Evenimentele sunt programate la Casa FILIT din fața Palatului Culturii, la Casa Copilăriei, Casa Fantasy și Casa Young Adult, în muzee din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române Iași, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, precum și în librării și cafenele. Festivalul ajunge și în spații din afara circuitului obișnuit, la Penitenciarul Iași și la Clubul de Pensionari „Aleea Rozelor”.
Unul dintre numele importante ale ediției este Paul Lynch, laureatul Booker Prize din 2023 pentru romanul Cântecul profetului. Scriitorul a primit numeroase alte distincții internaționale, iar cărțile sale au fost traduse în peste 35 de limbi. La Iași vine și David Foenkinos, unul dintre cei mai citiți scriitori francezi contemporani, cu romane traduse în aproximativ 40 de limbi.
Publicul o va putea întâlni și pe Parinoush Saniee, sociolog și psiholog iranian, autoarea romanului Cel care mă așteaptă. Cartea a fost interzisă de două ori în Iran înainte de a deveni un bestseller internațional, tradus în peste 26 de limbi. Un alt invitat este Aleksandar Hemon, scriitor bosniac-american, autorul romanelor Proiectul Lazarus și Omul de nicăieri și co-scenarist al filmului The Matrix Resurrections.
Lista invitaților internaționali mai cuprinde scriitori din Bulgaria, Canada, Turcia, Austria, Spania, Germania, Islanda, Norvegia, Franța, Ucraina, Italia, Ungaria, Cehia, Marea Britanie și Elveția.
Andrii Liubka vine de pe front cu volumul „Femeia și chibriturile”
Un moment aparte al ediției îl reprezintă prezența scriitorului ucrainean Andrii Liubka, una dintre vocile importante ale noii generații de autori din Ucraina. Poet, prozator, eseist și traducător, Liubka și-a dedicat în ultimii ani energia nu doar scrisului, ci și sprijinirii celor aflați pe front. În prezent, el servește în Forțele Armate ale Ucrainei.
Participarea sa la FILIT 2026 va fi scurtă și este posibilă datorită unei permisii speciale de pe frontul din Donbas. Cu această ocazie, va fi prezentat volumul său de povestiri Femeia și chibriturile, publicat în cadrul unui proiect editorial FILIT 2026 la Editura Muzeelor Literare.
Ediția din acest an reunește și numeroși autori români, din generații și zone literare diferite. Printre aceștia se numără Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Andreea Berechet, Lavinia Braniște, Filip Florian, Ilinca Mănescu, Mircea Mihăieș, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Cristian Vicol.
Poezia va avea un loc important în program. Publicul se va întâlni cu Andrei Dósa, Silvia Goteanschii, Emanuel Guralivu, Vasile Leac, Ciprian Măceșaru, Andrei Novac, Sorina Rîndașu și Moni Stănilă. Festivalul anunță și o noapte întreagă de poezie, la care vor participa peste 40 de poeți români și străini.
Traducătorii din 10 țări și proiectul CELA

FILIT continuă să acorde un loc important traducătorilor care fac posibilă prezența literaturii române în librăriile și în circuitul editorial din alte țări. La ediția din 2026 sunt așteptați profesioniști din Franța, Germania, Spania, Polonia, Cehia, Slovacia, Turcia, Bulgaria, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii.
Programul profesional include un nou episod al turneului festivalurilor partenere din cadrul CELA – Connecting Emerging Literary Artists, finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. La FILIT vor participa scriitoarele Anneleen Van Offel (Belgia) și Małgorzata Żarów (Polonia), alături de scriitorii Momchil Milanov (Bulgaria) și Davide Di Lorenzo (Italia), care vor intra în dialog pe scenă cu traducătorii lor.
Cluburile de carte ieșene își întâlnesc autorii preferați
Una dintre noutățile ediției pornește de la comunitățile de cititori din oraș. Cluburile de carte ieșene își deschid ușile scriitorilor invitați, oferindu-le celor care au citit și discutat împreună o carte ocazia de a sta la aceeași masă cu autorul. Book Club Ascendis îi primește la Muzeul „Mihai Eminescu” pe Marek Torčík, Anna Sólyom și Roskva Koritzinsky. Ilinca Mănescu ajunge la clubul de carte naturalistă al Asociației „Mai Bine”, iar Elena Alexieva, la clubul de carte feminist al Asociației „Femeile se implică”.
La cafeneaua Negru Zi, scriitorii Hallgrímur Helgason, Jan Cornelius, Cristian Vicol și Marius Chivu își vor pune cărțile, la propriu, pe masa cititorilor. Duminică, 25 octombrie, cluburile de carte din Iași se reunesc la Acaju pentru o discuție despre felul în care se construiește o comunitate în jurul cărților.
Casa Young Adult și activități dedicate tinerilor
Casa Young Adult revine la Palas Mall – zona Patinoar, cu un program destinat adolescenților și tinerilor adulți. Agenda cuprinde discuții despre imaginea corporală, anxietate și efectele rețelelor sociale, precum și ateliere de manga, caligrafie coreeană și realizare a semnelor de carte. Participanții vor putea lua parte la sesiuni de D&D, un Fantasy Treasure Hunt, dezbateri, showcase-uri și ateliere de K-pop. Programul include și un concert susținut de Krrysopher.
FILIT își păstrează componenta educațională prin secțiunile „Scriitori printre elevi”, „Scriitori printre liceeni” și „Scriitori printre studenți”. În fiecare zi a festivalului, autorii vor ajunge în zeci de școli, licee și facultăți. Întâlnirile nu se limitează la municipiul Iași, ci se desfășoară și în Pașcani, Târgu Frumos, Miroslava, Valea Lupului și Lunca Cetățuii.
Programul FILIT 2026 include și o întâlnire organizată cu ocazia împlinirii a 85 de ani de existență a Radio România Iași. Evenimentul îi va aduce împreună pe profesioniști din domeniu, invitați ai festivalului, și pe studenții de la jurnalism.
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este un eveniment anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția din 2026 este sprijinită de Primăria Municipiului Iași și se desfășoară sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Programul complet și informațiile suplimentare sunt disponibile pe site-ul oficial www.filit-iasi.ro.


