Ce nu afli la ora de istorie despre Iași: 10 povești din arhive. Un profesor de geologie cumpăra din librării propria carte ca s-o distrugă. Mihai Eminescu a scris cronica primei trupe profesioniste de teatru idiș din lume. Toate aceste lucruri s-au petrecut la Iași.
Unele povești au ajuns în manuale, altele au rămas prin arhive și note de subsol. Am ales zece dintre ele și le-am verificat în documente, ca să le poți spune data viitoare când treci prin Copou sau pe lângă Trei Ierarhi.
1. „Jocul actorilor a fost excelent”: Eminescu și primul teatru idiș din lume
Avram Goldfaden, poet evreu născut în Imperiul Rus, a ajuns la Iași în 1876 cu planul de a scoate un ziar. Un librar din oraș și soția lui l-au convins să renunțe și să iasă în fața publicului.
Joi, 19 august 1876 (pe stil vechi), trupa lui a jucat în grădina de vară „Pomul Verde” cântece satirice, dialoguri și o comedie. Istoricii teatrului consideră seara aceea momentul în care s-a născut prima trupă profesionistă de teatru în limba idiș din lume.
A doua zi, „Curierul de Iași” a publicat cronica lui Mihai Eminescu, pe atunci redactor la ziar. Poetul a notat că despre piese nu se putea spune mare lucru, dar a lăudat interpretarea:
„Jocul actorilor a fost excelent. […] Directorul trupei are un glas simpatic (bariton) și figură plăcută.”
Cronica are și ea o poveste. Într-o ediție a scrierilor lui Eminescu apărută în 1905, trupa de „vreo 6 inși” descrisă de poet a devenit, dintr-o greșeală de tipar, o trupă de „vreo 16 inși”. Eroarea a circulat 67 de ani, până când cercetătorul I.V. Boieriu a transcris textul direct din ziarul original, în 1972.
Goldfaden a dus apoi spectacolele la București, în Rusia și, în cele din urmă, la New York. La înmormântarea lui, în 1908, au venit 75.000 de oameni, potrivit biografilor săi. Pe locul fostei grădini „Pomul Verde” stă astăzi un obelisc comemorativ.
2. Generalul rus care a cerut armatei române să-i dezarmeze soldații
La începutul lui 1917, pe teritoriul României se aflau peste un milion de militari ruși, aliații armatei române. După revoluția bolșevică din toamnă, disciplina lor s-a prăbușit. Soldații își alegeau singuri comitete revoluționare, dezertau în masă și jefuiau satele din Moldova.
Comandamentul trupelor ruse de pe frontul românesc stătea la Socola, la marginea Iașului, sub conducerea generalului Dmitri Șcerbacev. Tot la Socola, în gară, se aflau depozite mari de muniție, ajunse în mâinile bolșevicilor.
În decembrie 1917, un grup de bolșevici din Socola a intrat în oraș și a încercat să-l captureze pe Șcerbacev, cu revolverul în mână. Garda generalului i-a arestat pe atacatori. Șcerbacev nu mai avea însă o unitate de încredere care să-i escorteze, așa că i-a predat trupelor române.
Consiliul de Miniștri s-a întrunit chiar în noaptea aceea. La cererea scrisă a generalului rus, guvernul român a decis ca armata să intervină împotriva unităților bolșevizate. În aceleași zile, autoritățile române l-au arestat pe Semion Roșal, emisarul trimis de guvernul lui Lenin să organizeze un comitet militar revoluționar pe frontul românesc. Roșal a fost ucis la scurt timp de ofițeri ruși antibolșevici.
3. Psihiatrul de la Socola care a ajuns șef al statului
Pe locul Spitalului de Psihiatrie Socola a funcționat, la începutul secolului al XIX-lea, seminarul Mănăstirii Socola, considerat prima școală de nivel secundar cu predare în limba română. După mutarea seminarului, autoritățile au decis construirea unui spital de boli mentale. Proiectul a trecut prin Parlament, dar spitalul și-a deschis porțile abia în 1905, din lipsă de bani.
În 1912, Constantin I. Parhon a preluat catedra de boli mentale și nervoase a Facultății de Medicină din Iași și a condus clinica de la Socola peste două decenii. Cu trei ani înainte publicase, împreună cu M. Goldstein, lucrarea „Les sécrétions internes”, pe care istoria medicinei românești o consideră primul tratat de endocrinologie din lume. Parhon urmărea legătura dintre glandele endocrine și bolile psihice, o direcție nouă pentru medicina vremii.
Cariera lui a cotit spre politică după război. Pe 30 decembrie 1947, în ziua abdicării regelui Mihai, Parhon a devenit președintele Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, adică primul șef al noului stat. Institutul Național de Endocrinologie din București îi poartă și astăzi numele.
4. Profesorul de la Iași al cărui electroscop a ajuns la Becquerel
Dragomir Hurmuzescu s-a născut la București, în 1865, și a studiat fizica la Sorbona, în laboratorul lui Gabriel Lippmann. În aceeași perioadă lucra acolo și Maria Skłodowska, viitoarea Marie Curie. În 1894, Hurmuzescu a brevetat dielectrina, un izolator obținut din sulf și parafină, și a construit cu ea un electroscop care pierdea mult mai greu sarcina electrică.
O firmă pariziană de aparatură a produs invenția în serie. Henri Becquerel a folosit un electroscop Hurmuzescu în măsurătorile despre radioactivitate, domeniu pentru care a împărțit în 1903 Premiul Nobel pentru fizică cu Pierre și Marie Curie.
După doctoratul susținut în 1896, Hurmuzescu s-a întors în țară și a predat la Universitatea din Iași. În 1901 a repetat aici experimentele de comunicație prin radio ale lui Marconi, iar în 1909 a deschis Școala de Electricitate, prima școală de electrotehnică din România. Mutat ulterior la București, a devenit unul dintre fondatorii radiofoniei românești.
5. Biserica ridicată în doi ani și restaurată în 22
Vasile Lupu a construit Biserica Sfinții Trei Ierarhi între 1637 și 1639. Fațadele sunt acoperite de jos până sus cu 30 de registre de ornamente sculptate în piatră, în care meșterii au amestecat motive armenești, georgiene și persane cu detalii gotice și renascentiste.
Tradiția spune că decorul exterior a fost la început poleit cu aur, iar tătarii care au prădat Iașul în 1650 i-au dat foc ca să topească metalul.
În ansamblul mănăstirii a funcționat prima tipografie a Moldovei, care a scos în 1643 Cazania lui Varlaam. Tot aici au stat, între 1641 și 1889, moaștele Sfintei Parascheva, aduse la Iași de Vasile Lupu. În biserică se află mormintele lui Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza.
Restaurarea a durat de 11 ori mai mult decât construcția. Arhitectul francez André Lecomte du Noüy a lucrat la biserică între 1882 și 1904. Echipa lui a desprins atunci fragmente din pictura originală, păstrate până azi.
6. Cele 43 de zile în care teologii ortodoxiei au dezbătut la Iași
În deceniile dinaintea sinodului, Biserica Ortodoxă trecuse printr-un scandal. O mărturisire de credință cu idei calviniste circulase sub numele patriarhului Constantinopolului, Chiril Lucaris.
Între 15 septembrie și 27 octombrie 1642, Vasile Lupu a găzduit la Iași un sinod cu delegați ai Patriarhiei de Constantinopol și ai Mitropoliei Kievului. Pe masă se afla textul scris de Petru Movilă, mitropolitul Kievului și fiul domnului moldovean Simion Movilă. Delegații greci au găsit în el influențe catolice, mai ales în pasajele despre purgatoriu și despre momentul în care se sfințesc darurile la liturghie, și le-au corectat. Teologul Meletie Sirigos a tradus apoi lucrarea în greacă.
Varianta revizuită a rămas în istorie sub numele de Mărturisirea Ortodoxă și a devenit unul dintre textele de referință ale Bisericii Răsăritene. Potrivit istoriei mănăstirii, dezbaterile s-au ținut în Sala Gotică de la Trei Ierarhi. Românii au primit prima ediție în limba lor abia în 1691, tipărită la Buzău.
7. Obeliscul cu lei, terminat după șapte ani cu ajutorul boilor
Marii boieri și înaltul cler au cerut, printr-o petiție către domnitorul Mihail Sturdza, un monument dedicat Regulamentului Organic, prima lege de organizare modernă a Moldovei. Piatra de temelie a obeliscului din Copou s-a pus pe 8 noiembrie 1834, de Sfântul Mihail, ziua onomastică a domnitorului.
Lucrarea s-a împotmolit repede. Arhitectul vienez Johann Freiwald a predat-o inginerului rus Mihail Singurov, care nu a reușit să aducă blocurile de piatră de la Șcheia. În vara lui 1841, domnitorul i-a dat sarcina lui Gheorghe Asachi. Asachi a adus piatra cu care grele trase de perechi de boi și a terminat monumentul în același an.
Coloana, formată din șapte blocuri de piatră, măsoară peste șapte metri și se sprijină pe spinările a patru lei. Istoricii au citit leii în mai multe feluri: unii îi leagă de stema familiei Sturdza, alții de marile puteri care garantau statutul Principatelor.
Obeliscul a trecut și prin război. În al Doilea Război Mondial, gloanțele și schijele l-au ciuruit, iar militarii sovietici au distrus inscripțiile și stemele de pe monument.
8. Spitalul fondat de un domnitor în ziua de Anul Nou
Pe 1 ianuarie 1757, domnitorul Constantin Cehan Racoviță a semnat hrisovul care punea bazele spitalului și ale epitropiei de la Biserica Sfântul Spiridon. Istoricii spitalului leagă decizia de o întâmplare din familia domnitorului: soția lui s-ar fi îmbolnăvit din cauza neglijenței unui medic italian.
Spitalul nu trăia din banii visteriei. Epitropia administra averi primite de la domnitori și boieri, iar din venituri plătea medicii, medicamentele și îngrijirea bolnavilor. Timp de aproape două secole, până în 1947, aceeași epitropie a finanțat cele mai importante acțiuni de caritate din Iași.
„Sfântul Spiridon” este cel mai vechi spital din Moldova. Dintre spitalele Țării Românești și ale Moldovei, doar Colțea din București, fondat în 1704, are o vechime mai mare. Astăzi, spitalul ieșean are peste 1.100 de paturi.
9. Profesorul care își cumpăra propria carte ca s-o distrugă
Acum milioane de ani, pe locul Iașului se întindea o mare. Marea Sarmatică acoperea un teritoriu uriaș, din zona Vienei de azi până în Asia Centrală. Dealul Repedea, de la marginea de sud a orașului, s-a format din cochiliile moluștelor care trăiau în apele ei.
Grigore Cobălcescu, născut la Iași în 1831, a studiat fosilele de pe deal și a publicat în 1862 „Calcariul de la Răpidea”. Academia Română o consideră prima lucrare românească de geologie. În 1953, zona a devenit prima rezervație geologică din România.
Cobălcescu mai scrisese o carte, un manual de geologie în limba română tipărit în 1859. După studiile de la Paris, profesorul l-a socotit o greșeală de tinerețe. S-a apucat să cumpere exemplarele rămase prin librării și să le distrugă. Manualul a devenit, între timp, o raritate bibliografică.
10. Medicul care a cumpărat din banii lui terenul primei grădini botanice
În 1856, medicul și naturalistul Anastasie Fătu a cumpărat din fondurile proprii un teren lângă Râpa Galbenă și a amenajat acolo o grădină botanică pentru studenții ieșeni. A fost prima grădină botanică universitară din spațiul românesc.
Grădina s-a mutat de mai multe ori până la amplasamentul de pe Dealul Copoului, amenajat din anii ’60. Astăzi se întinde pe aproape 100 de hectare și are peste 9.800 de specii și soiuri de plante, ceea ce o face cea mai mare grădină botanică din țară. Din 1991 are și o secție pentru nevăzători, cu plante alese după miros și formă și etichete scrise în Braille.
