Un cadru universitar propus ministru al Culturii dezvăluie, într-o postare detaliată, că Eugen Tomac a obținut acordul PSD pentru lista sa de miniștri. Declarația vine să confirme exact acuzațiile pe care PNL, USR și UDMR le-au formulat public atunci când au refuzat să voteze guvernul.
Într-o postare amplă publicată pe Facebook după eșecul desemnării lui Eugen Tomac ca premier, Adrian Papahagi — profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, propus pentru portofoliul Culturii — a descris, fără să realizeze, mecanismul exact pe care liderii PNL îl denunțaseră în spațiul public: miniștrii din guvernul Tomac trecuseră, în prealabil, printr-un filtru de aprobare al PSD.
„Eugen îmi spune că pesediștii s-au opus la numele meu: ‘Papahagi, ăla care ne înjură zilnic?’, dar a reușit să-i convingă să mă accepte„, scrie Papahagi, adăugând că, odată ajuns ministru, ar fi fost nevoit să „înghită în sec” și să fie „urban chiar și cu Pesedaurul”. Concluzia sa este revelatoare: „Trebuie să înveți să-ți ții gura, dacă vrei să faci ceva. Altfel te paște rapid o moțiune, remanierea, sau ești blocat la fiecare pas.„
Ce acuzau liderii de opoziție
Acuzațiile că guvernul Tomac era, în realitate, un proiect patronat din umbră de PSD nu au venit după căderea mandatului, ci în timp real, pe măsură ce negocierile se desfășurau.
Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a fost cel mai tranșant. El a declarat că „ceea ce am anticipat despre formula propusă de domnul Tomac s-a confirmat: pe pozițiile-cheie, miniștrii asumați de domnia sa sunt, de fapt, nominalizările PSD.” Muraru a descris strategia social-democraților ca pe un mecanism „vechi și ușor de recunoscut„: „PSD vrea uzufructul guvernării, beneficiile, pârghiile, controlul, dar refuză să deconteze electoral măsurile dificile care trebuie luate. Vrea să decidă fără să răspundă, să conducă fără să semneze.” El a avertizat că PSD urmărește să guverneze „nu prin interpuși sau paravane” și că „de data aceasta nu o să le mai meargă„.
Același mesaj l-a transmis și Gabriel Andronache, vicepreședinte PNL, care a afirmat că, dacă ar fi trecut de votul Parlamentului, guvernul Tomac „va fi un guvern infiltrat de PSD și controlat de PSD, cu singurul obiectiv politic de a salva PSD de răspunderea formală a guvernării„.
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a invocat precedentul istoric al Guvernului Cioloș, votat de PSD în 2016, ulterior sabotat sistematic: „Trebuie să evităm o formulă de guvernare care să permită PSD să fugă de responsabilitate, în timp ce controlează deciziile, având majoritate parlamentară alături de AUR.”
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a refuzat și el susținerea, declarând că nu există „argumente suficiente pentru a vota un guvern din care UDMR nu face parte„, adăugând că „nu suntem masochiști politici„. De cealaltă parte, surse din rândul social-democraților confirmau, în aceeași perioadă, că PSD pusese condiții lui Tomac pentru acordarea sprijinului parlamentar — în frunte cu oprirea măsurilor de austeritate.
Confirmarea din interior
Toate aceste acuzații riscau să rămână în zona speculativă, dacă nu ar fi intervenit mărturia involuntară a lui Papahagi. Descrierea sa este clară: Tomac nu a construit o listă de miniștri pe care să o supună ulterior votului Parlamentului — el a negociat componența listei cu PSD înainte de a o face publică. Acordul PSD pentru fiecare candidat în parte era o condiție prealabilă, nu o formalitate ulterioară.
Că acest lucru era resimțit drept o constrângere inclusiv de cei propuși reiese din tonul dezamăgit al postării: Papahagi era pregătit să suporte disciplina impusă de fragilitatea majorității, știind că orice gest de independență față de PSD risca „o moțiune, remanierea, sau blocaj la fiecare pas„.
Ciprian Ciucu, și el lider PNL, ridicase semne de întrebare publice privind modul în care unele nume ajunseseră pe lista lui Tomac: „Cum ajungea domnul Masala în atenția domnului Tomac sau cum ajungea domnul Ionaș în atenția lui. E o coincidență mult prea mare.” Postarea lui Papahagi oferă, indirect, răspunsul: nu era o coincidență.
Mandatul lui Eugen Tomac a eșuat tocmai din cauza acestui cerc vicios: pentru a obține voturile PSD — singura forță parlamentară majoră dispusă să-l susțină după refuzul PNL, USR și UDMR — Tomac trebuia să accepte condiții care, odată cunoscute, consolidau refuzul celorlalți. PNL a invocat explicit acest argument: un guvern care depinde de PSD pentru a exista nu poate fi independent față de PSD în a guverna.
Bolojan însuși a declarat, după discuțiile cu Tomac, că „un guvern fără susținere politică explicită nu poate duce la capăt reformele de care are nevoie România” — o formulare care, în lumina dezvăluirilor lui Papahagi, capătă un sens suplimentar: susținerea era explicită, dar nu putea fi recunoscută oficial.
Postarea lui Adrian Papahagi nu a fost scrisă ca un document politic. Ea a fost scrisă ca o confesiune personală, onestă până la candoare, despre o tentație și o retragere. Dar, involuntar, ea documentează exact ceea ce opozanții guvernului Tomac afirmaseră: că lista miniștrilor nu era a premierului desemnat, ci era rezultatul unor negocieri în care PSD deținea drept de veto. Că fiecare ministru era, în ultimă instanță, un ministru acceptat de PSD. Și că oricine ar fi ajuns în acel guvern știa că trebuie „să-și țină gura” dacă voia să funcționeze.
