Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, desemnat pentru funcția de prim-ministru, a respins ferm vineri seară, speculațiile privind o posibilă depunere a mandatului. Într-o intervenție la Digi24, Mureșan a anunțat că se va prezenta în Parlament cu o echipă guvernamentală și un program de guvernare pentru a solicita votul de învestitură, subliniind că negocierile cu PSD vor reprezenta un test decisiv pentru orientarea social-democraților.
„Nu îmi voi depune mandatul. Nu iau în calcul să depun mandatul, facem programul de guvernare, ne întâlnim cu parlamentarii, după care constituim cabinetul de miniștri și depunem în parlament pentru a obține votul”, a declarat Mureșan, adăugând că este determinat să parcurgă toți pașii procedurali, chiar dacă rezultatul votului nu este garantat.
Premierul desemnat a precizat că strategia sa se bazează, în primă fază, pe sprijinul asumat al parlamentarilor PNL, USR și UDMR. Următorii pași implică finalizarea programului de guvernare, care va constitui baza negocierilor, și demararea discuțiilor cu reprezentanții actualei coaliții, urmați de grupul minorităților naționale. Discuțiile cu Partidul Social Democrat reprezintă o etapă ulterioară asumată, pe care Mureșan o consideră definitorie pentru viitorul politic al României.
În acest context, Mureșan a punctat că responsabilitatea unei decizii majore revine acum PSD. „PSD va trebui să aleagă dacă susține un guvern pro-european sau își consolidează parteneriatul cu AUR. Eu mă bucur să avem o discuție deschisă cu PSD”, a afirmat eurodeputatul.
Fără negocieri cu AUR sau alte formațiuni extremiste
Siegfried Mureșan a exclus categoric orice negociere oficială cu AUR sau cu alte partide cu retorică extremistă, aliniindu-se astfel și poziției exprimate anterior de UDMR. El a precizat că nu va solicita sprijinul acestor formațiuni și nu se va deplasa la sediile lor. Toate discuțiile programate vor avea un caracter oficial și transparent.
„Eu nu mă voi duce la sediul sau la grupul AUR. (…) Ce pot spune sigur este că nu voi altera programul de guvernare pentru a face pe plac unui partid care nu este pro-european”, a subliniat premierul desemnat. În situația în care anumiți parlamentari aparținând acestor partide ar decide, din proprie inițiativă, să voteze pentru învestirea cabinetului său, Mureșan a arătat că votul parlamentar este liber și nu poate fi îngrădit, însă a garantat că un astfel de scenariu nu va implica negocieri sau concesii din partea sa. „Dar în mod cert nu voi face compromisuri”, a insistat el.
În cazul unei eventuale învestiri, Siegfried Mureșan a confirmat că își va păstra actuala funcție de vicepreședinte al grupului Partidului Popular European (PPE). „Până în prezent, toate funcțiile pe care le-am ocupat le-am obținut candidând”, a explicat Mureșan.


