Termene amânate pentru spitalele regionale: Proiectele din Iași, Cluj și Craiova vor fi gata abia în 2029

Guvernul României a oficializat prelungirea termenelor de finalizare pentru spitalele regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova până în anul 2029, din cauza întârzierilor înregistrate în procedurile de achiziție publică și în execuția lucrărilor de pe șantiere. Decizia, aprobată în ședința de vineri, modifică acordurile de împrumut încheiate cu Banca Europeană de Investiții (BEI), potrivit agenției Mediafax.

Proiectele, care inițial aveau termen de punere în funcțiune pentru anul 2026, au suferit o amânare semnificativă. Conform noilor calendare de implementare actualizate de Executiv, unitățile medicale din Iași și Cluj ar urma să fie finalizate în luna decembrie 2029, în timp ce spitalul din Craiova are ca nou termen luna mai a aceluiași an. Modificările aduse contractelor semnate în 2021 și 2022 nu atrag după sine obligații financiare suplimentare pentru statul român față de BEI.

De asemenea, noile amendamente relaxează o parte dintre condițiile impuse pentru tragerea banilor, cu scopul de a accelera rata de absorbție a fondurilor rămase.

Doar 20% din fondurile europene au fost utilizate

Cifrele guvernamentale arată că, dintr-un împrumut total de 923 de milioane de euro contractat de la Banca Europeană de Investiții pentru cele trei unități, România a reușit să folosească până în prezent doar o cincime, mai exact 184,6 milioane de euro. Împrumuturile europene acoperă doar parțial costurile, bugetele totale fiind majorate considerabil:

La Iași, din creditul de 250 de milioane de euro alocat spitalului ieșean, au fost trase 50 de milioane de euro. Costul total al unității este estimat în prezent la aproximativ 670 de milioane de euro.

În cazul Clujului s-au utilizat 61 de milioane din cele 305 milioane de euro împrumutate. Bugetul total al spitalului, care se ridică în localitatea Florești pe fosta platformă a unei unități militare și care va dispune de 849 de paturi, este de circa 690 de milioane de euro.

Craiova a folosit 73,6 milioane din suma de 368 de milioane de euro, au fost folosite 73,6 milioane. Această unitate medicală, evaluată la 750 de milioane de euro, reprezintă în acest moment cel mai avansat șantier, fiind gestionat de o asociere de firme românești. Spitalul va fi dotat cu heliport, 807 paturi pentru spitalizare continuă și 45 pentru spitalizare de zi.

Cele trei mari proiecte de infrastructură medicală sunt singurele care au ajuns în faza de implementare dintr-un masterplan anunțat încă din 2012. Acesta prevedea inițial construirea a opt spitale regionale în marile centre universitare din țară, însă proiectele pentru Timișoara, Târgu Mureș, Constanța, Brașov și zona Galați/Brăila au rămas până astăzi la stadiul de promisiuni.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe