Expoziție inedită la Casa Muzeelor

Date:

O Bibliotecă miniaturală a fost deschisă până pe 30 iunie în foaierul de la parterul Casei Muzeelor.

Proiectul, realizat sub forma unei instalații de artă bibliofilă, conduce vizitatorul în lumea fascinantă a marilor cărți mici (mari – prin importanța numelor autorilor și mici – prin formatul liliput).

Elzevirele sunt etalate într-o confruntare pe o tablă de șah sugerând preocuparea scriitorilor pentru emanciparea societății. Odată cu dezvoltarea tiparului, cărțile pătrund în toate mediile sociale. Dacă în secolul al XVII-lea cartea, de dimensiunile mari, era greu de transportat și făcea ca numărul cititorilor să fie unul redus, inovațiile tehnologice ale tiparului de la începutul secolului al XIX-lea au făcut posibil realizarea unor cărți din ce în ce mai mici și la un preț accesibil tuturor, revoluționând lectura în rândul maselor.

Expoziția etalează cărți rare, cu vechime între 90 și 137 de ani, elegante, cu șnit aurit, cea mai mare având dimensiunile de 12/8 cm. Cele mai multe volume sunt din colecția 𝐵𝑖𝑏𝑙𝑖𝑜𝑡ℎ𝑒̀𝑞𝑢𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑎𝑡𝑢𝑟𝑒, fondată în anul 1918 de celebra librărie pariziană „Payot”. Altele fac parte din 𝑃𝑒𝑡𝑖𝑡𝑒 𝐶𝑜𝑙𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑜𝑛 𝑟𝑜𝑠𝑒, editate în 1930 de „Librairie A. Lemerre” din Paris. Ambele serii conțin bijuterii literare îndrăgite de public, cu un conținut divers: gânduri și reflecții filosofice, morale, politice, maxime și epigrame, purtând semnături de referință ale literaturii universale. Inițial, scrierile nu au fost publicate în format liliput. Expoziția mai prezintă două cărți de rugăciuni, un volum cu poezii de Giacomo Leopardi apărut în anul 1887 la Paris, un mini-dicționar bilingv (german-francez), cu 12.000 de cuvinte și dimensiuni de 5/3.5 cm.

Ediția bibliofilă Gutenberg cu rugăciunea 𝑇𝑎𝑡𝑎̆𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢 în șapte limbi, de doar 0,5/0,5 cm, atrage cel mai mult atenția.

Expoziția poate fi vizitată la Casa Muzeelor, în perioada 1 mai – 30 iunie 2024, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00-17.00 (16.30 – eliberarea ultimului bilet de vizitare).

Distribuie:

Alte știri

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Costel Dolachi: “Ieșenii au nevoie de reprezentare reală, nu de marionete politice!”

Costel Dolachi, candidat PNL Iași la Camera Deputaților, a...

PSD Iași trece de la fapte la vorbe

PSD Iași nu se dezminte și asemenea marelui său...