Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Viola Davis, purtând creații românești

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a defilat luni seară la Paris, în cadrul evenimentului Le Défilé L’Oréal, organizat în Place Joffre pe durata Săptămânii Modei. În vârstă de 64 de ani, ea a devenit prima româncă invitată să urce pe podiumul acestui show, apărând alături de personalități precum Viola Davis, Jane Fonda sau Celine Dion.

Ajuns la a noua ediție, evenimentul din acest an a avut ca temă „Express Your Worth”. Nadia Comăneci a ales pentru această ocazie o ținută formată exclusiv din creații ale unor branduri românești: o rochie neagră realizată de ATU Body Couture și încălțăminte semnată Hardot. Ca accesorii, fosta sportivă a purtat inelul de logodnă primit de la soțul ei, Bart Conner, și un lanț cu cercurile olimpice. La finalul prezentării, ea a reprodus gestul prin care își încheia exercițiile în timpul carierei sportive.

Sursă foto: Urban

Prezența Nadiei Comăneci la acest eveniment are loc în anul în care se împlinesc 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), competiție marcată de performanțele sale. De asemenea, începând din 2025, fosta gimnastă deține rolul de ambasadoare a brandului L’Oréal Paris în România. Ultima ei apariție publică majoră în capitala Franței a avut loc în 2024, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Alături de Nadia Comăneci, pe podium au mai urcat și alte sportive, printre care schioarea Lindsey Vonn și sportivele paralimpice Bebe Vio și Marie Bouchet. Distribuția show-ului a inclus numeroase celebrități, precum actrițele Eva Longoria, Andie MacDowell, Kristen Bell, Simone Ashley, Aja Naomi King și modelele Kendall Jenner și Heidi Klum. Evenimentul a inclus și un moment muzical susținut de Celine Dion, care a interpretat piesa „I’m Alive”.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

CCR a amânat decizia privind sesizarea lui Sorin Grindeanu referitoare la un posibil conflict între Guvern și Parlament

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, să...

Calcule politice după votul pentru Guvernul Mureșan: PSD mizează pe UDMR, în timp ce partenerii europeni se tem de alegeri anticipate

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu afirmă că PSD vizează formarea...

Kelemen Hunor (UDMR): Liderii politici trebuie să își asume declarațiile. Voturile pentru Guvernul Mureșan sunt insuficiente

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat miercuri că, judecând...