Schimbare la vârful Institutului Francez din Iași: Marion Ecalle, un manager cultural cu experiență internațională, preia conducerea

Institutul Francez din România la Iași are o nouă directoare, Marion Ecalle, care preia conducerea instituției cu obiectivul de a întări colaborarea dintre mediul cultural, educațional și cel civic din România și Franța. Cu o experiență de peste două decenii în sectorul cultural, Ecalle vine la Iași după ce a condus instituții de profil din Franța și America Latină, potrivit Radio România.

Noul manager al Institutului Francez și-a început cariera ca profesor de limba franceză și în domeniul cooperării educaționale, activând în special în rețeaua Alliance Française. Ulterior, s-a orientat către managementul instituțiilor culturale și coordonarea de proiecte internaționale. Are studii de masterat în limba franceză ca limbă străină și în cooperare internațională.

Înainte de a se alătura rețelei culturale franceze din România, Marion Ecalle a ocupat mai multe funcții de conducere. Timp de cinci ani, a fost la cârma Teatro Sánchez Aguilar din Guayaquil, Ecuador, unde a coordonat dezvoltarea strategică, a gestionat o echipă de 50 de persoane și a promovat inițiative de educație artistică.

În Franța, a îndeplinit funcția de secretar general al Centrului Coregrafic Național (CNDC) din Angers. Mai recent, a condus agenția Kiblos din orașul său natal, Poitiers – o localitate înfrățită cu municipiul Iași. În această poziție, Ecalle s-a ocupat de managementul strategic și financiar, coordonând proiecte de formare și promovare artistică.

Marion Ecalle consideră că o cultură valoroasă trebuie să fie „generoasă, accesibilă tuturor, inventivă și creativă”. Pasiunea ei pentru spectacolul live a început încă din copilărie. „Prima mea întâlnire cu un spectacol live a avut loc pe 14 octombrie 1987; aveam opt ani. (…) Dintr-odată, lumea și istoria ei au pătruns în viața mea. (…) Alteritatea năvălise în viața mea prin intermediul spectacolului live”, povestește noua directoare, amintindu-și de un spectacol de dans susținut de femei din Burkina Faso, chiar în perioada unei lovituri de stat în acea țară.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Cât de reale sunt victoriile anunțate de Putin pe frontul ucrainean? Contra-investigație independentă pe teren

Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent, în cadrul...

Fondul clasei, o falsă obligație: Ce prevede legea privind cheltuielile cerute părinților la început de an școlar

Începutul anului școlar readuce în atenție problema solicitărilor financiare...