Primarul Chirica despre profesori: “proști, profesori care nu știu ei limba română și predau limba română”. Primarul care în repetate rânduri a dovedit ca nu știe să scrie corect în română

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a lansat recent un atac dur la adresa sistemului educațional, acuzând cadrele didactice de incompetență și necunoașterea limbii române. Într-o intervenție publică, edilul s-a arătat indignat de starea învățământului, uitând însă, aparent, de propriile erori de exprimare care au făcut de nenumărate ori înconjurul țării.

Îngrijorat de viitorul copiilor, dintre care „26% din copilașii noștri nu știu limba română”, primarul a pus tunurile pe dascăli și directori.

„Nu ne dăm seama că primim proști, profesori care nu știu ei limba română și predau limba română. Avem conducători care nu știu să vorbească, care n-au făcut bacalaureatul până la 26 de ani… care și-au dat doctoratul înaintea facultății”, a declarat cu vehemență Mihai Chirica, referindu-se la declinul calității resursei umane din școli.

Deși problema analfabetismului este o realitate națională dureroasă, discursul acuzator al primarului contrastează puternic cu propriul său istoric. Opinia publică ieșeană își amintește perfect momentul în care același edil, încercând să elogieze performanța școlară a orașului imediat după depunerea unei candidaturi, a urat viață lungă tocmai… analfabetismului.

„Vom continua proiectele noastre, să ne dezvoltăm, să promovăm un mediu curat, să aducem cât mai multe zâmbete pe feţele copiilor noştri, să le facem un sistem educativ de prim rang, iar analfabetismul să nu plece niciodată din oraşul nostru, ci dimpotrivă, să rămânem un exemplu pentru ţară prin rezultatele pe care în patru ani le-am avut”, spunea atunci Mihai Chirica.

Pus în fața propriilor greșeli de exprimare, primarul a tratat situația cu o oarecare lejeritate la acel moment. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta s-a apărat afirmând că a scos un „porumbel”:

„E evident pentru orice persoană bine intenţionată că este o simplă greşeală, însă recunosc faptul că umorul involuntar este suculent şi, probabil, m-aş fi amuzat şi eu dacă nu aş fi fost autorul. (…) Se pare că am reuşit să aduc ceva zâmbete pe chipurile mult mai multora.”

Acesta nu este însă singurul episod care a zdruncinat imaginea discursivă a primarului. Într-un alt discurs oficial, încercând să omagieze artizanii Marii Uniri din 1918, Mihai Chirica a transformat un moment solemn într-o nouă gafă antologică: „Alexandru Ioan Cuza, regele Ferdinand, regina Maria, făuritorii urinii”, a rostit edilul, continuându-și netulburat discursul fără să își dea seama de eroare și fără a reveni pentru a se corecta.

Șirul erorilor continuă și în mediul online. Pe pagina sa oficială, primarul a scris la un moment dat despre „primul tramvai noi care v-a ajunge in Iasi”, urmat de alte erori similare, precum „doua luni v-a dura”. Mesajul a fost corectat abia după ce internauții i-au atras atenția, sugerându-i chiar să apese „tasta 1 pentru limba română” și speculând amuzați: „Gramatica, bat-o vina! Iar și-a scris singur textele”.

O altă postare, de această dată legată de fotbal și meciul România – Kosovo, a generat un nou val de ironii. „Multumim echipei de fotbal al (sic!) Statului Kosovo pentru felul in care au (sic!) „înteles” ce înseamnă principiile olimpice ale civilizatie”, a scris edilul, încheind cu „Kar (sic!) merita!”. Internauții au reacționat imediat, unii întrebându-se ironic dacă edilul era sub influența alcoolului în acel moment. Ulterior, după un val de critici privind un alt meci (Poli Iași – CSU Craiova), edilul a oferit o explicație la fel de neobișnuită, folosind un cuvânt inventat: „Am depostat pentru că eu nu vorbesc despre etnie ci despre rolul sportului in educarea copiilor noștri”.

Nici postările despre proiecte europene nu sunt scutite de probleme. Anunțând o reușită, primarul a vorbit despre „linsule ecologice” în loc de insule ecologice, o greșeală reparată târziu, după ce cuvântul necunoscut a provocat ilaritate în rândul urmăritorilor săi.

Astăzi, revenind la criza din educație, pe lângă criticile la adresa profesorilor, primarul cere Guvernului să treacă peste constrângerile financiare europene și să aloce fonduri direct părinților:

„Dă-l, Doamne iartă-mă, de deficit! Făceți-l dublu, dar măriți promovabilitatea! Dați bani la părinți! Dați bani mamelor să nu mai ducă copiii să pască vaca și capra pe dealuri… Întrebați-o: câți bani iei, doamnă, de pe laptele ăsta? 100 de lei pe zi. Ia 200 de lei pe zi și dă copilul la școală!”, a cerut edilul.

 

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

A fost semnat astăzi contractul pentru tronsonul 4 al Autostrăzii A8 Iași-Ungheni

Autostrada A8 a marcat astăzi un moment oficial prin...

Raluca Turcan: „Justiția pare să funcționeze la comandă” după anularea Congresului PNL

Decizia Tribunalului București de a suspenda organizarea Congresului Extraordinar...