Adrian Veștea, înainte de întâlnirea cu George Simion: „Este obligatoriu”. Calculele pentru învestirea guvernului

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a confirmat luni intenția de a negocia direct cu liderul AUR, George Simion, pentru a obține sprijinul politic necesar validării noului cabinet. Decizia are la bază lipsa celor 233 de voturi necesare în Parlament pentru învestire, context în care tabăra care susține executivul depinde de atragerea unor parlamentari din afara coaliției asumate.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Adrian Veștea și-a asumat deschiderea către negocieri cu formațiunea AUR, invocând urgența soluționării impasului guvernamental.

„Înțelegând responsabilitatea care îmi revine pentru a pune capăt haosului politic, voi avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion. Când vine vorba de România și de rezolvarea unei crize fără precedent, îmi asum un dialog deschis cu orice formațiune politică votată de români. Este cred obligatoriu dacă vrem să avem, în adevăratul sens al cuvântului, un Guvern al României”, a transmis premierul desemnat.

De cealaltă parte, George Simion a condiționat public orice discuție de clarificarea poziției față de partidul său și a cerut predarea mandatului sau amânarea procedurii parlamentare. Liderul AUR i-a invitat pe Adrian Veștea și pe primarul general Nicușor Dan la sediul partidului, la ora 20:00.

„Îl așteptăm pe domnul Adrian Veștea, îl așteptăm pe Nicușor Dan să spună public dacă voturile AUR sunt bune sau nu. Să spună public dacă parlamentarii AUR mai sunt extremiști, că în ultimele săptămămâni am văzut că suntem patrioți. (…) Eu fac un apel la Adrian Veștea să predea mandatul sau să amâne votul, pentru că acest cabinet nu va avea susținerea a 233 de parlamentari. Nu există 233 de parlamentari fără coloană vertebrală”, a declarat George Simion luni, într-o conferință de presă.

Conform procedurii constituționale, un guvern are nevoie de minimum 233 de voturi favorabile pentru a primi încrederea Parlamentului. În acest moment, raportul forțelor politice arată un deficit clar pentru cabinetul propus:

  • Baza PSD: 127 de parlamentari social-democrați au anunțat oficial că votează și intră la guvernare.
  • Voturi suplimentare (pe surse): Aproximativ 66 de voturi ar fi asigurate din afara PSD.
  • Necesarul de voturi: Pentru formarea majorității, tabăra premierului desemnat mai are nevoie de încă cel puțin 40 de voturi.
  • Bazinul AUR: Cu 90 de parlamentari, partidul condus de George Simion este principalul grup compact care poate asigura diferența matematică de la prima strigare.
  • Grupuri mai mici: Formațiunea PACE deține 11 membri, iar grupul minorităților naționale are 17 mandate.

Poziționarea partidelor care au asigurat fosta guvernare complică ecuația. Oficial, PNL, USR și UDMR au anunțat că nu vor vota instalarea acestui cabinet. Surse parlamentare indică însă posibilitatea ca un grup de aproximativ 20 de parlamentari liberali să se poziționeze împotriva deciziei conducerii PNL și să susțină echipa lui Adrian Veștea.

 

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe