Visul de 100 de milioane de euro s-a spulberat: Sala Polivalentă „Regina Maria” din Iași, blocată oficial până în 2028

Cel mai mare proiect de infrastructură sportivă promis Iașului în ultimul deceniu a primit lovitura de grație. Construirea Sălii Polivalente „Regina Maria”, o investiție estimată la aproape 100 de milioane de euro, a fost oficial ștearsă de pe agenda guvernamentală pentru cel puțin următorii patru ani. Un document oficial emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) confirmă un dublu eșec de proporții: anularea definitivă a licitației de execuție din cauza unor oferte tehnice neconforme și, mai grav, intrarea proiectului sub incidența unei ordonanțe de urgență care interzice finanțarea noilor baze sportive până la 1 ianuarie 2028. Pentru un oraș universitar de top, care își desfășoară competițiile într-o sală depășită moral și fizic, construită în anii ’70, acest deznodământ reprezintă un eșec administrativ major.

Iașul sportiv trăiește de ani buni din machete 3D și promisiuni electorale. Complexul Sportiv „Regina Maria” din zona Moara de Vânt a fost prezentat publicului ca o minune a ingineriei moderne, un spațiu capabil să găzduiască evenimente internaționale și să pună orașul pe harta marilor competiții. Realitatea birocratică ne arată însă un tablou complet diferit. În spatele declarațiilor triumfaliste de la nivel local, lipsa de capacitate în atragerea unor constructori serioși și schimbările bruște de strategie la nivelul Guvernului au transformat acest proiect într-un dosar închis.

Anatomia unui eșec la licitație

Pentru a înțelege cum a pierdut Iașul această investiție, trebuie să analizăm parcursul procedurii de achiziție publică derulate la București, prin Compania Națională de Investiții (CNI). Spre deosebire de alte orașe mari din România (precum Cluj-Napoca, Oradea sau Craiova) care au reușit să își construiască săli polivalente moderne, Iașul a ajuns târziu la „masa” finanțărilor guvernamentale.

Licitația pentru execuția lucrărilor a fost lansată, dar interesul marilor constructori a fost surprinzător de scăzut pentru o lucrare de o asemenea anvergură financiară.

Conform răspunsului oficial formulat de MDLPA la o interpelare parlamentară înregistrată la începutul lunii martie 2026, procedura s-a lovit de un zid tehnic:

• Lipsa de concurență: La licitația organizată de CNI a fost depusă o singură ofertă, din partea unei asocieri de firme.
• Inadmisibilitatea: Comisia de evaluare a CNI a respins această unică ofertă ca fiind inadmisibilă. Deși documentul ministerului nu detaliază motivele tehnice, datele din sistemul electronic de achiziții indică faptul că ofertantul nu a putut prezenta un grafic de execuție realist, propunând, de exemplu, derularea simultană a unor lucrări de instalații care, în mod logic, trebuie executate secvențial.
• Bătălia pierdută în instanță: Ofertantul respins a contestat decizia de anulare a licitației. Mai întâi la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care a dat dreptate CNI. Ulterior, litigiul s-a mutat la Curtea de Apel București. Instanța a respins plângerea constructorului ca nefondată, certificând astfel că decizia autorității contractante a fost legală și temeinică.

Rezultatul? Procedura de licitație a rămas definitiv anulată. Într-un context economic normal, CNI ar fi trebuit să revizuiască documentația (dacă era cazul) și să relanseze imediat o nouă licitație publică pentru a găsi un constructor capabil. Doar că România nu se mai află într-un context economic normal.

Lovitura fatală: Austeritatea guvernamentală blochează proiectul până în 2028

Eșecul organizării unei licitații de succes s-a sincronizat fatal cu criza deficitului bugetar la nivel național. În încercarea de a ține sub control cheltuielile statului, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență care impune măsuri drastice de tăiere a fondurilor pentru infrastructura considerată neesențială.

Răspunsul Ministerului Dezvoltării este sec și citează direct din textul legii: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la data de 1 ianuarie 2028, se suspendă realizarea unor obiective de investiții noi din cadrul subprogramelor «Săli de sport», «Așezăminte culturale» (…)”.

Tragedia administrativă a Iașului constă în nuanța juridică a textului de lege. Ordonanța precizează clar că interdicția se aplică și obiectivelor pentru care documentațiile tehnico-economice sunt gata sau indicatorii sunt aprobați, „dar nu a fost inițiată procedura de achiziție publică de lucrări”.

Deoarece prima licitație a fost anulată definitiv în instanță, din punct de vedere juridic proiectul ieșean a revenit la stadiul zero. Orice nouă licitație lansată astăzi de CNI ar reprezenta o „inițiere de procedură nouă”, lucru strict interzis de Ordonanța Guvernului până în anul 2028.

Realități paralele: Declarațiile primarului și prețul de 20 de milioane de euro al iluziei

În mod surprinzător, la doar câteva zile după ce documentele oficiale confirmau blocajul guvernamental (respectiv interdicția finanțărilor noi până în 2028 din cauza OUG privind austeritatea), primarul Mihai Chirica a ieșit public, la finalul lunii martie 2026, cu o serie de declarații mot-à-mot care par decuplate de rigorile legale și de situația de facto.

„Sala Polivalentă nu este pierdută”, a afirmat edilul într-o conferință de presă susținută în ultimele zile ale lunii martie. „Ea a intrat în procedură de licitație, este deja pe lista sinteză, are un număr de înregistrare. Guvernul actual nu a anulat acest proiect, ci doar a impus niște priorități. Noi, Primăria Municipiului Iași, vom suporta 20% din valoarea ei, adică partea de organizare de șantier și racordurile. Eu cred că se va debloca în curând licitația.

Într-o încercare de a masca eșecul administrativ, edilul a anunțat triumfalist că Sala Polivalentă „rămâne în planul de finanțare al Guvernului”, aducând în spațiul public o „soluție” nouă: Primăria Municipiului Iași se oferă să cofinanțeze 20% din valoarea investiției pentru a putea relua licitația de urgență. La începutul anului, edilul mergea și mai departe, susținând că va demara șantierul din fonduri proprii, urmând să „predea” lucrarea către CNI de abia în 2028.

(Declarația primarului Mihai Chirica de pe 31 martie 2026, Sursă audio: Radio Iași)

Analizate critic, aceste declarații ridică probleme grave de management urban și legalitate:

1. Iluzia juridică: OUG-ul privind austeritatea (invocat clar de Ministerul Dezvoltării în răspunsul către Parlament) nu spune că proiectele se suspendă doar dacă nu au cofinanțare locală. Legea îngheață toate procedurile noi pe acest subprogram. Declarația primarului că licitația „se va relua” pe baza unei promisiuni de cofinanțare lovește direct în textul unei ordonanțe de urgență în vigoare. Compania Națională de Investiții nu poate încălca legea doar pentru că Iașul promite să suporte o fracție din costuri.
2. Transferarea poverii financiare pe umerii ieșenilor: Inițial, Sala Polivalentă ne-a fost prezentată drept un succes al atragerii de fonduri naționale, proiectul fiind finanțat integral de la bugetul de stat. Astăzi, constatând că a pierdut trenul finanțării totale, administrația locală face un pas înapoi și promite 20% din fondurile proprii. La o investiție estimată la aproape 100 de milioane de euro, acel 20% înseamnă aproximativ 20 de milioane de euro – bani scoși direct din buzunarele contribuabililor ieșeni.
3. Mecanisme opace de creditare: Rămâne întrebarea fundamentală: de unde va lua Primăria Iași 20 de milioane de euro, într-o perioadă în care de abia găsește resurse pentru reparații curente? Așa cum au atras atenția vocile din opoziția locală, există un risc major ca administrația să acopere această gaură prin redirecționarea unor împrumuturi bancare luate inițial pentru alte proiecte neîncepute (cum ar fi noul Stadion Municipal). Astfel, datoriile orașului cresc, în timp ce marile investiții rămân la stadiul de machete transferate dintr-un buget în altul.

Această strategie a „șantierului început pe cont propriu” și „predat peste doi ani Guvernului” este mai degrabă o cascadorie politică menită să câștige timp, decât o soluție administrativă fezabilă, viabilă și conformă cu reglementările stricte ale finanțărilor publice.

Ce pierde de fapt Iașul: Cifrele unui proiect abandonat

Pentru a înțelege dimensiunea pierderii, este necesar să reamintim parametrii tehnici ai obiectivului care tocmai a fost pus pe hold:

• Valoarea estimată a investiției: Aproximativ 476 milioane de lei (circa 96 milioane de euro), inițial prevăzută ca finanțare integrală de la stat.
• Capacitate: 9.623 de persoane (una dintre cele mai mari din țară, superioară celei din Oradea și comparabilă cu BT Arena din Cluj-Napoca).
• Amplasament: Teren de 8 hectare în zona Moara de Vânt, în imediata vecinătate a viitorului Spital Regional de Urgență.
• Structură: Regim de înălțime maxim de 29 de metri (D+P+2E+E3 parțial), cu o arie desfășurată de peste 39.000 de metri pătrați.
• Facilități: Sală principală de competiții, sală secundară de antrenamente (capacitate 110 persoane), spații comerciale, facilități media, parcări și peste 59.000 de metri pătrați de spații verzi și alei adiacente.

Aceste specificații tehnice reprezintă acum doar hârtii îndosariate în arhivele primăriei și ale ministerului. Bani publici au fost deja cheltuiți pe parcursul ultimilor ani pentru studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, concursuri de arhitectură, proiecte tehnice și obținerea a zeci de avize de mediu și urbanism. Până în 2028, o mare parte dintre aceste documentații tehnice ar putea expira sau ar putea necesita actualizări costisitoare, generând o nouă gaură în bugetul local pentru reactualizarea lor.

Costul incompetenței: Orașul rămâne blocat în anii ’70

Dincolo de milioanele de euro și de disputele juridice, impactul real lovește direct în viața comunității. Echipele locale de baschet, handbal sau volei – sporturi de echipă care adună mii de fani – sunt forțate să evolueze în continuare în vechea Sală a Sporturilor. O clădire care abia poate găzdui decent un public numeros, fără facilități moderne de parcare, fără climatizare corespunzătoare pentru standardele europene de azi și fără posibilitatea de a atrage competiții internaționale majore sau concerte de anvergură care să genereze venituri pentru economia locală.

În timp ce administrația locală din Iași s-a pierdut în discuții interminabile despre locația ideală și a întârziat ani la rând predarea unui proiect tehnic impecabil către București, alte orașe au acționat. Administrații mai agile au semnat contractele și au demarat șantierele fix înainte ca ușa finanțărilor guvernamentale să se trântească.

Suspendarea proiectului Sălii Polivalente până în 2028 este factura directă, decontată de ieșeni, pentru un management administrativ lent, care nu a știut să prioritizeze și să asigure execuția celui mai important proiect sportiv al orașului atunci când ferestrele de finanțare erau deschise. Astăzi, în loc să avem un constructor în teren, avem doar garanția că ieșenii vor plăti eventual zeci de milioane de euro din propriul buzunar doar pentru a reînvia, peste ani, o machetă prăfuită.