Nicu Ștefănuță despre despăgubirile pentru manipularea ROBOR: „Oamenii trebuie să primească dreptul lor”

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a solicitat oficial Comisiei Europene implicarea în stabilirea unui mecanism rapid de despăgubire pentru consumatorii români afectați de coordonarea comportamentului bancar în procedura de stabilire a indicelui ROBOR. Declarația vine în contextul sancțiunilor record aplicate de Consiliul Concurenței celor 10 bănci din România.

Consiliul Concurenței a sancționat luna aceasta 10 bănci cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei, constatând că acestea și-au coordonat comportamentul în cadrul procedurii de stabilire a indicelui ROBOR. Această practică a dus, potrivit autorităților, la menținerea artificială a unor rate ale dobânzilor mai ridicate pentru clienți.

Nicu Ștefănuță a precizat că, dincolo de amenzile încasate de bugetul de stat, este esențial ca cetățenii să beneficieze de o cale de compensare eficientă: „Amenda este una, încasează bugetul de stat această amendă, dar oamenii care au rămas cu paguba, care este calculată ca diferența dintre o rată a dobânzii normale, trebuie să fie respectați și să primească dreptul lor”.

Europarlamentarul a invocat Directiva 104/2014, transpusă în legislația națională în 2020, ca fundament legal pentru necesitatea unei compensări imediate. „Nu există niciun dubiu în privința bazei legale, oamenii trebuie despăgubiți. Trebuie să le dăm posibilitatea să fie compensați ușor și rapid”, a adăugat vicepreședintele Parlamentului European.

Solicitarea de mecanisme administrative, nu procese civile

Pentru a evita blocarea sistemului judiciar prin mii de procese civile costisitoare și de durată, Nicu Ștefănuță propune adoptarea unor modele administrative care să simplifice recuperarea prejudiciului.

„Mă aștept la mai multe modele care se pot aplica în România. Putem să găsim un model românesc prin care statul să stabilească paguba generală, împărțită la numărul de oameni, în funcție de tipul de contract și de suma împrumutată. Această compensare trebuie plătită individual fiecărui om, fără ca aceștia să trebuiască să meargă în procese civile”, a declarat Nicu Ștefănuță.

Europarlamentarul a subliniat că raportul Consiliului Concurenței a fost deja transmis Comisiei Europene, fapt ce confirmă dimensiunea transfrontalieră a problemei. „Este normal ca raportul să fie trimis Comisiei Europene, pentru că noi suntem pe piața europeană. Sunt și bănci europene care ar putea fi implicate. Comisia Europeană va trebui să se aplece asupra acestui aspect, pentru că piațele financiare sunt piețe europene, iar drepturile cetățenilor au o componentă europeană la mijloc”, a explicat acesta.

 

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Consiliul Județean Iași solicită din nou Ministerului Sănătății să preia Institutul Inimii după ce proiectul a fost exclus de pe lista PNRR

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis luni Ministerului Sănătății o nouă solicitare oficială de preluare a documentației Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară și de identificare a unei surse de finanțare, după ce ministrul Alexandru Rogobete și-a exprimat intenția de a prelua proiectul.

Chevrolet Corvette C3 din 1979, fotografiată la RAR Iași: o sportivă americană care nu îmbătrânește

O mașină sport americană rară, Chevrolet Corvette C3 fabricată în 1979, a fost fotografiată de inspectorii RAR Iași în timpul verificărilor tehnice periodice. Exemplarul, cu motor V8 și transmisie manuală, adus din Chicago, atrage atenția prin designul caracteristic anilor '70.

Doi adolescenți din Iași, răniți grav într-un accident cu ATV-ul la Miroslăvești

Doi adolescenți, în vârstă de 14 și 16 ani, au fost răniți luni într-un accident cu un ATV produs în comuna Miroslăvești. Ambii au suferit traumatisme grave și au fost transferați la unități medicale din Iași pentru îngrijiri de specialitate.

Cum a anihilat cavaleria moldovenească unitățile de elită ale Poloniei. Bătălia de la Lențești din 1497

La 29 octombrie 1497, în apropiere de Cernăuți, cavaleria moldovenească comandată de Sima Boldur a decimat cavaleria mazoviană, trupă de elită a armatei poloneze. A fost punctul culminant al victoriei Moldovei împotriva regelui Ioan Albert, care încercase să cucerească țara sub pretextul unei cruciade antiotomane.