Dădea pâine la 12.000 de ieșeni, iar acum pe platforma lui se va face pâine la propriu: povestea Fortus, colosul care a fost mândria Iașului

Pe 8 mai 2015, puțin după ora 8 dimineața, curentul s-a oprit în secția Mecano-sudură a combinatului Fortus din Iași. Nimeni nu l-a mai repornit. Inginerul care conducea secția, după 36 de ani petrecuți între aceleași hale, a reținut ora exactă, până la minut.

Mecano-sudura fusese prima secție pusă în funcțiune pe platformă, în 1977. Din ea au ieșit structurile metalice pentru restul combinatului. Din mai 2015, fabrica nu a mai produs nimic. Între cele două date încap aproape patru decenii, mii de oameni, piese pentru tancuri, directori arestați de partid, o privatizare eșuată și un faliment. Pe harta orașului au rămas un cartier care poartă inițialele fabricii și o stație de autobuz numită „Oțelărie”. Pe marginea fostei platforme, între timp, au apărut macaralele.

Un șantier pentru zece ani

Combinatul de Utilaj Greu a fost inaugurat pe 31 iulie 1976, la marginea de sud a Iașului. Prim-secretar al județului era Ion Iliescu. Într-un documentar Digi24 din 2016, acesta a explicat că planul regimului prevedea uzine de utilaj greu la Iași, Cluj și Craiova, după modelul celei din București, iar cea ieșeană urma să fie cea mai mare. Pentru ieșeni, a mai spus Iliescu, proiectul era un motiv de mândrie și îi dădea orașului statut de centru industrial.

Ceremonia a avut rang național, cu Nicolae Ceaușescu în prim-plan. Scriitorul Alexandru Tacu, membru al primei echipe de proiectanți, și-a amintit de un stâlp înalt de vreo opt metri, pe care s-a montat o placă de marmură. Tot el a relatat mesajul primit de proiectanți: aveau mână liberă și bani asigurați pentru zece ani, cu condiția să construiască un simbol al industriei românești. Mutarea echipei de la uzina Nicolina s-a făcut cu camioanele, printr-o mocirlă fără capăt.

Platforma s-a întins inițial pe 126 de hectare și a ajuns, cu anexele, la aproximativ 140. Potrivit aceluiași documentar, regimul a pus la bătaie aproape 4 miliarde de dolari pentru combinat și pentru cartierele de blocuri necesare angajaților. Secția Mecano-sudură a pornit în 1977. Prima șarjă de fontă s-a turnat în 1978, iar prima șarjă de oțel abia în 1981. Marca FORTUS a fost înregistrată un an mai târziu.

Amplasarea a ținut mai mult de politică decât de geografie. În zona Iașului nu existau zăcăminte de minereu de fier sau de cărbune. Peletele de minereu urmau să vină de la Krivoi Rog, din Ucraina sovietică, iar utilajele terminate trebuiau transportate sute de kilometri, spre combinatele siderurgice de la Galați și Călărași. Pe lângă acestea, planurile prevedeau piese de schimb pentru metalurgia sovietică și exporturi în China.

Efectele s-au simțit și în universitate. Mihai Gafițanu, rector al Politehnicii ieșene între 1976 și 1984, a spus că numărul absolvenților Facultății de Mecanică a crescut vizibil în acei ani, iar instituția a primit fonduri de investiții.

De unde au venit oțelarii

Un combinat de asemenea dimensiuni avea nevoie de mii de oameni calificați, pe care orașul nu îi avea. Un fost maistru, care a pregătit primele serii de muncitori, i-a descris în 2022, pentru Adevărul, pe cei trimiși la școlarizare: foști vânzători din piață, oameni cu condamnări, aduși din tot județul. Pe scurt, spunea el, școliseră „tot ce n-a putut aduna Poliția”. În cinci-șase ani, combinatul ajunsese la 6.000 de angajați, iar până în 1989 numărul s-a dublat.

Majoritatea surselor indică între 11.000 și 12.000 de salariați în 1989. Alte estimări urcă la 15.000 sau 16.000. Pentru ei s-au construit blocurile din Nicolina, de pe bulevardul Poitiers și din cartierul care a preluat numele fabricii, CUG. Același maistru își amintea că muncitorii combinatului primeau locuințe cu miile și că munca, deși grea, era bine plătită.

Pe platformă a lucrat și Alexandru Tacu, fost deținut politic. După perioada de proiectare, a ajuns bibliotecarul combinatului, care strânsese una dintre cele mai mari biblioteci din Iași. Numirea a venit printr-o întâmplare pe care a povestit-o ulterior: chemat în biroul inginerului-șef, a fost recunoscut de unul dintre bărbații de acolo, un fost camarad de detenție din lagărele de la Poarta Albă, Jilava și Aiud. Acesta i-a propus să preia biblioteca.

Piese de tanc în spatele gardului de tablă

Combinatul producea de la axuri pentru morile de ciment până la chile de navă. În halele de montaj funcționau două poduri rulante care, împreună, ridicau 500 de tone. Emil Uncheșel, fost deputat în Marea Adunare Națională și director general al Centralei Industriale de Utilaj Metalurgic și Prese, a descris momentele în care o piesă gigantică era urcată pe trailer: se aduna toată lumea să privească, ca la o sărbătoare. Potrivit Ziarului de Iași, portofoliul de clienți internaționali al combinatului a inclus Rolls Royce și grupul japonez Marubeni, alături de companii europene și sud-americane.

O parte a producției rămânea departe de ochii publicului. În secția Mecano-sudură, într-un perimetru îngrădit cu tablă sudată, s-au fabricat timp de peste zece ani piese pentru tancul românesc TR-85, cu care România încerca să intre pe piața externă de armament. Acolo aveau acces doar oameni verificați de autoritățile vremii, potrivit șefului secției. Un alt șef de secție a estimat producția la câteva zeci de bucăți pe lună.

Iarna în care directorii au ajuns în arestul Miliției

La sfârșitul lui 1986, demnitarul comunist Ion Dincă, poreclit „Te-leagă”, a venit la Iași. După o ședință de partid, directorii combinatului au fost ridicați și duși în arestul Miliției. Acuzația pornea de la 360 de milioane de lei lipsă din contabilitate, diferența dintre producția raportată și cea realizată efectiv. Directorii au fost eliberați după câteva zile și repuși în funcții.

Emil Uncheșel a pus episodul într-un context mai larg:

„Organele de partid forţau întreprinderile să raporteze mai mult decât produceau.”

Unii conducători au cedat presiunii, a explicat el, iar la un moment dat nu mai erau bani nici pentru salarii, pentru că producția raportată nu exista. Fostul director de producție, prezent în sală la sosirea lui Dincă, a spus că arestările au fost gândite ca semnal pentru întreaga țară. Combinatul a rămas, și după aceea, obligat să vândă sub costul de producție.

Fier vechi și mori pentru Krivoi Rog

După decembrie 1989, investițiile statului s-au oprit, iar Fortus a rămas cu produse finite în stoc, pe care fostul director de producție spune că le-a văzut vândute ulterior la preț de fier vechi. Mașinile pentru piesele de tanc au dispărut în 1992. Ultima comandă militară a fost o nișă pentru un transportor blindat.

Combinatul a mai trăit câțiva ani din comenzi civile: mori pentru mine, piese pentru fabricile de ciment. Între toamna lui 1993 și 1996, un fost angajat a transportat cu trailerele mori și roți stelate pentru combinatul siderurgic de la Krivoi Rog, orașul de unde, în planurile anilor ’70, trebuia să vină minereul pentru Iași. Au urmat valurile de disponibilizări.

Privatizarea din 2003

Guvernul Năstase a demarat vânzarea în 2002. Institutul de Proiectări Tehnologice a evaluat pachetul de 81,3% deținut de stat la 28 de milioane de euro și a estimat nevoia de investiții la 30 de milioane. Prima licitație a eșuat din lipsă de ofertanți. La a doua, Metalexportimport, fostă întreprindere de comerț exterior a regimului, a fost descalificată pentru că nu îndeplinea criteriile.

La a treia licitație, aceeași firmă a depus singura ofertă și a câștigat. Potrivit documentarului Digi24, prețul a fost de 700.000 de euro, la care se adăugau angajamente de investiții de 7,5 milioane de euro. Autoritatea pentru privatizare a invocat starea financiară a combinatului, care avea datorii la stat de 32 de milioane de euro și pierderi de 10 milioane.

Versiunile despre ce a urmat diferă. Fostul director de producție susține că noilor proprietari li s-a prezentat tot fluxul tehnologic, dar că aceștia nu au înțeles valoarea combinatului, iar utilajele au început să fie vândute în Coreea, Italia și America de Sud, primele fiind cele mai puțin uzate. Președintele de atunci al consiliului de administrație al Metalexportimport afirmă că firma și-a respectat angajamentele în cei doi ani de mandat și că statul nu a șters datoriile combinatului, deși se obligase.

Pachetul majoritar al Metalexportimport a trecut, prin mai multe cesiuni, la oameni de afaceri ruși și, în 2009, la concernul Rosatomstroi, cu sediul la Moscova. În mai 2008, Fortus a intrat în insolvență. Statul a reziliat contractul de privatizare și a redevenit acționar majoritar, cu 60% din acțiuni, potrivit aceluiași documentar.

Trei ani fără salariu

Insolvența a durat 13 ani. Un raport al Corpului de Control al Guvernului din iulie 2014 a constatat că, în 2010 și 2011, conducerea desemnată de instanță a încheiat 36 de contracte de fabricație cu două firme din Germania și Cehia, din care combinatul a ieșit cu pierderi de 10.091.772 de lei.

După oprirea curentului, în mai 2015, halele au rămas fără lumină și fără pază. Hoții dezmembrau mașini-unelte pentru câte două kilograme de cupru. Câțiva angajați au rămas totuși să păzească ce se mai putea păzi: șeful secției de Utilaj Tehnologic Complex Greu a povestit că au petrecut toată iarna în hală, lângă un foc de lemne.

În martie 2016, aproape 500 de oameni se adunau zilnic la poarta combinatului. Nu veneau la muncă. Protestau pentru salariile neplătite în ultimii trei ani, peste 5 milioane de euro. În mai 2017, 13 salariați au intrat în greva foamei în fața Prefecturii Iași, când restanțele depășeau 6 milioane de euro. Până la finalul aceluiași an, 260 dintre cei aproximativ 340 de angajați rămași au primit preaviz. Falimentul a fost pronunțat în noiembrie 2021.

Firma Fortus SA există și astăzi, în lichidare. Bilanțurile arată cum s-a golit combinatul an de an.

„Sub nicio formă”

Împărțirea platformei a început încă din anii insolvenței. În decembrie 2017, Primăria Iași a preluat 23,5 hectare, cu șapte foste secții ale combinatului, între ele Turnătoria de fontă și Mecanica grea, în contul unei datorii de 87 de milioane de lei la bugetul local. La momentul preluării, primarul Mihai Chirica a descris astfel planurile pentru teren:

„Nu vrem să facem proiecte imobiliare acolo, sub nicio formă, este zonă industrială.”
Mihai Chirica, primarul Iașului, decembrie 2017

Declarația privea terenul municipalității. Pe acesta, prima investiție contractată a fost una industrială: în 2025, Panifcom a câștigat concesiunea a 6,2 hectare, pe 49 de ani, cu o redevență anuală de 141.500 de euro, pentru o fabrică de panificație estimată la 120 de milioane de lei și 88 de angajați. Halele de pe parcelă sunt atât de degradate încât evaluarea făcută pentru Primărie a estimat doar modernizarea lor la cel puțin 30 de milioane de lei, fără utilități.

În 2021, Primăria a mai primit aproape 4 hectare, pentru creanțe de 6.883.060 de lei. Statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a luat activul funcțional al combinatului pentru stingerea unei datorii de 234.755.968,16 lei: 45,6 hectare de teren intravilan, 15,7 hectare extravilan, hale și utilaje.

Aceste 61,3 hectare au ajuns la Consiliul Județean Iași. Plenul județean a aprobat preluarea efectivă în iunie 2023, iar paza halelor a trecut la Direcția Județeană de Pază, potrivit Ziarului de Iași. Terenurile se află mai ales în sudul fostei platforme, spre Ciurea, acolo unde funcționau Forja grea, Oțelăria electrică, Turnătoria de oțel și Utilajul tehnologic complex greu. Pe lângă teren, județul preia circa 130 de clădiri, cu aproximativ 290.000 de metri pătrați construiți, și 650 de obiecte de inventar.

În septembrie 2025, Primăria Iași a cerut și ea aceleași terenuri. Potrivit Apix.ro, situația a fost lămurită în vara lui 2026, iar oficializarea transferului către județ mai așteaptă o hotărâre de Guvern. Împreună, Consiliul Județean și Primăria ar putea derula un proiect comun pe peste 80 de hectare din fostul combinat.

Blocurile de pe strada Hlincea

Terenurile private din jurul platformei au urmat alt drum. Pe 20 decembrie 2019, la doi ani după declarația primarului, Consiliul Local Iași a aprobat prin HCL nr. 479 planul urbanistic zonal pentru strada Hlincea nr. 33B, lângă fosta platformă Fortus. Documentul permite, pe teren proprietatea unei firme, un ansamblu de locuințe colective cu spații comerciale la parter. Autorizația de construire a fost eliberată de Primărie în ianuarie 2023.

Potrivit site-ului dezvoltatorului, ansamblul are 348 de apartamente, 408 locuri de parcare, 2.133 de metri pătrați de spații comerciale și 1.500 de metri pătrați de spații verzi, pe un teren de 7.200 de metri pătrați. Clădirile stau pe piloți forați la 18 metri adâncime. Termenul de finalizare trecut pe panou a expirat în iulie.

Proiectul nu este singurul. Pe latura sudică a fostei platforme, firma CCI Construct a propus 14 blocuri cu 11 etaje, pe 3,4 hectare, cu acces spre șoseaua Nicolina pe strada Fortus. Planul urbanistic a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local în toamna lui 2025.

„Pe unde vor ieși aceste mașini?”

Șantierele au împărțit orașul. O postare a paginii de Facebook „Alo, Iași” despre noile blocuri din zona fostului combinat a strâns zeci de comentarii. Postarea deplângea dispariția unui loc de muncă pentru „zeci de mii de oameni”. Datele disponibile indică între 11.000 și 12.000 de salariați în 1989. În comentarii, pagina și-a nuanțat poziția:

Cei care se bucură că se construiește

Cei care se tem de ce urmează

Comentariile sunt redate din spațiul public al paginii „Alo, Iași”, cu diacritice adăugate și fără greșelile de tastare. Fragmentele omise sunt marcate cu […].

Ce rămâne

În documentarul din 2016, Ion Iliescu a rezumat istoria combinatului în termeni prudenți. Unitatea lucrase o vreme cu folos, a spus el, dar confirmase temerea că nu va rezista trecerii la economia de piață.

Blocurile ridicate pentru oțelari în anii ’80 sunt locuite și astăzi. Cartierul se numește tot CUG, iar autobuzele opresc în continuare în stația „Oțelărie”. Blocurile noi de pe strada Hlincea au 11 etaje.