Charles Montgomery și „saltul peste istorie”. De ce Iașul nu trebuie să repete erorile urbane ale anilor ’70

Prezența urbanistului canadian Charles Montgomery la Iași, în cadrul summitului „Tilia – Summitul orașelor din România”, a generat o dezbatere fundamentală despre direcția de dezvoltare a municipiului. Mesajul expertului, aflat în topul celor mai influenți 100 de urbaniști ai lumii, a fost unul de o claritate matematică: orașele din România se află într-un stadiu de dezvoltare similar cu cel al metropolelor occidentale din anii ’70, perioadă marcată de investiții masive în autostrăzi urbane care au fost, ulterior, demontate la costuri uriașe. Provocarea Iașului este de a „sări peste etape” și de a refuza un model falimentar de dragul fericirii și siguranței cetățenilor.

Lecția Vancouverului și rezistența la „asfaltul urban”

Reperul oferit de Montgomery este decizia luată de Vancouver în 1968. În plină epocă a expansiunii auto, orașul canadian a refuzat, sub presiunea unei mișcări cetățenești, construirea de autostrăzi care să traverseze centrul. Rezultatul de astăzi este un oraș care se bazează pe transport public, infrastructură pentru biciclete și cartiere dense, pietonale.

„A fost o decizie inteligentă, luată în 1968, să spunem nu autostrăzilor urbane. Cred că oraşele mai mici din România ar trebui să urmeze acest exemplu”, a afirmat urbanistul, subliniind oportunitatea României de a ignora modelele segregaționiste: „Ați dat orașele voastre unei singure tehnologii și a venit timpul să construiți orașe pentru oameni, nu doar pentru mașini.”

În acest context, observațiile pentru Iași și marile orașe din România sunt punctuale:

• Evitarea buclei istorice: Occidentul a învățat deja că autostrăzile urbane segreghează comunitățile și scad valoarea socială a spațiului. România are oportunitatea de a ignora acest model, investind direct în tehnologii de mobilitate sustenabilă.

• 

  Designul dictează comportamentul: Atunci când designul urban prioritizează mașinile, cetățenii pierd spațiu, libertate și, în final, bunăstare. Exemplul transformării Times Square din New York sau eliminarea mașinilor din jurul școlilor din Paris sunt dovezi că spațiul recuperat este imediat asimilat de oameni.

Un pilon tehnic al analizei lui Montgomery vizează „cererea indusă” – un concept care explică de ce lărgirea străzilor nu fluidizează traficul, ci atrage și mai multe mașini, generând o congestie permanentă. Din această perspectivă, planul de a crea un inel rutier cu sens unic în jurul Palatului Culturii este considerat o eroare strategică.

„Cred că Iașul este pe cale să facă o greșeală foarte mare. Am auzit că se dorește crearea unui inel rutier cu sens unic în jurul palatului. Dacă vreți un oraș mai social, mai accesibil pentru toată lumea, trebuie să încetiniți mașinile, nu să le accelerați”, avertizează expertul. Montgomery atrage atenția asupra riscului de a rămâne blocați într-un cerc vicios: „Dacă construiești mai mult spațiu pentru mașini, vor veni mai multe mașini și vei fi din nou congestionat. E timpul să oprim acest ciclu nefericit.”

• Accelerare vs. Socializare: Un oraș accesibil necesită încetinirea fluxului auto în zonele de interes social, nu accelerarea acestuia prin inele rutiere care izolează pietonii.
• Prioritatea transportului public: Principiul enunțat de Montgomery este ca niciun mijloc de transport în comun să nu fie blocat în spatele unei mașini private. Orice plan de sistematizare care nu asigură benzi dedicate este, în esență, un eșec de mobilitate.

Bunele practici europene: De la Houten la Tübingen

Pentru a oferi alternative viabile, urbanistul a invocat modele europene care au reușit să echilibreze densitatea urbană cu siguranța:

• Houten (Olanda): O suburbie proiectată integral pentru biciclete, unde copiii și vârstnicii se pot deplasa liber, iar legătura cu centrul este asigurată de un tren ușor (light rail).
• Tübingen (Germania): Cartierul „French Quarter”, dezvoltat după modelul Baugruppen (cooperativă de construcție), unde clădirile mici și curțile comune creează o trecere naturală de la spațiul privat la cel public.
• Viena: Reperul suprem de eficiență, unde un transport public impecabil permite unei populații mari să trăiască într-un mediu cu amprentă auto minimă.

Relația dintre administrație și dezvoltatori: Nevoia de certitudine

Montgomery a subliniat că transformarea unui oraș precum Iașul nu poate fi lăsată exclusiv în seama speculei imobiliare. Relația dintre dezvoltatori și primărie trebuie să fie ghidată de un plan urban coerent (PUG).

„Dezvoltatorii vor conduce acele planuri dacă vor avea certitudine din partea oraşului. Ceea ce vor dezvoltatorii cel mai mult este să ştie care este planul, nu să spere sau să speculeze pe terenuri ori să plătească un politician pentru a obţine ce vor”, a declarat acesta. În ceea ce privește suburbiile ieșene, soluția nu este aducerea mașinilor în oraș, ci descentralizarea: „Aveți nevoie de nuclee suburbane – centre dense și prietenoase cu pietonii în suburbii, astfel încât oamenii de acolo să aibă aproape magazinele, școlile, tot ce le trebuie.”

• Planul ca garanție: Dezvoltatorii au nevoie de certitudine din partea orașului. Atunci când există un plan clar pentru mobilitate și spații verzi, investițiile devin predictibile și se oprește fenomenul de plată a „favorurilor” politice pentru obținerea de derogări.
• Nuclee suburbane: Pentru suburbiile noi (Miroslava, Valea Lupului), soluția nu este creșterea numărului de benzi spre oraș, ci crearea unor centre densificate chiar în acele zone, care să ofere școli și magazine la distanță de mers pe jos.

Urbanismul și reconstrucția încrederii sociale

Poate cea mai severă observație a lui Montgomery a vizat capitalul social din România. Datele arată un nivel de neîncredere interpersonală alarmant, fenomen alimentat de izolarea cetățenilor în automobile și de lipsa spațiilor publice care să aducă oamenii împreună.

• Piața Unirii sub asediu: Urbanistul a remarcat că spații precum Piața Unirii, deși au potențialul de a fi puncte centrale de întâlnire, sunt parțial sacrificate pentru parcări hoteliere, subminând rolul lor de liant comunitar.
• Încrederea prin interacțiune: Singura cale de a reconstrui coeziunea socială este experiența directă a cetățenilor în medii urbane sigure, departe de telefoane și de barierele de metal ale traficului auto.

„Sondajele internaționale arată că românii nu cred că se pot încrede unii în alții. Aceasta este o veste foarte tristă, deoarece nu există ingredient mai puternic pentru bunăstare decât încrederea socială”, explică Montgomery. El vede designul urban ca pe un instrument de vindecare: „Românii sunt vrednici de încredere, dar nu vedeți întotdeauna ce e bun în celălalt. Cu cât vă veți experimenta mai mult unii pe alții în medii pozitive, față în față, departe de telefoane, cu atât veți învăța să cooperați.”

Iașul se află în fața unei alegeri de paradigmă. Moștenirea arhitecturală de excepție a orașului poate fi protejată doar dacă deciziile viitoare vor prioritizeze interacțiunea umană. Mesajul final al lui Montgomery este o provocare pentru viitor: „Atunci când punem mașinile în centrul orașului, pierdem spațiu, libertate și, în cele din urmă, fericire. Trebuie să recuperați decalajul.”