Drapelul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, datând din anul 1500, va putea fi admirat de publicul ieșean la Palatul Culturii, în perioada 4 – 30 octombrie 2026. Artefactul, adus din colecția Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), reprezintă piesa centrală a expoziției „Ștefan cel Mare: mărturia vitejiei și credinței”, eveniment care marchează deschiderea Festivalului SACRUM – Iași Art Festival.
Deschiderea oficială a expoziției este programată pentru 4 octombrie, începând cu ora 13:00. Potrivit organizatorilor, la vernisaj vor lua cuvântul dr. Cornel Constantin Ilie, managerul MNIR, și dr. Alexandru Constantin Chituță, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, alături de profesorul universitar dr. Tereza Sinigalia și dr. habil. Senica Țurcanu. Proiectul expozițional, realizat cu colaborarea dr. Cristiana Tătaru, include, pe lângă istoricul drapel, diverse machete și piese de patrimoniu.
Un element inedit al expoziției îl constituie prezentarea unui document descoperit chiar în cursul acestui an în interiorul statuii ecvestre a voievodului din fața Palatului Culturii.
Un artefact recuperat de la Muntele Athos în perioada interbelică
Istoricul drapelului este strâns legat de Mănăstirea Zografu de pe Muntele Athos, lăcaș de cult pe care domnitorul moldovean l-a reconstruit aproape din temelii între anii 1466 și 1502. Voievodul a donat steagul acestei mănăstirii, artefactul rămânând acolo timp de mai multe secole. Conform datelor istorice, drapelul a fost restituit statului român în perioada interbelică, moment în care a intrat în tezaurul național, fiind preluat ulterior de Muzeul Național de Istorie.
Steagul istoric, cu dimensiuni de 1,2 pe 0,9 metri, prezintă detalii artistice excepționale. Conform descrierii oferite de specialiști, aversul îl ilustrează pe Sfântul Gheorghe șezând pe un tron și străpungând un balaur cu trei capete. Icoana este brodată pe un atlas roșu folosind fire de aur, argint, dar și mătase albă, verde și roșie. Compoziția vizuală este completată de doi îngeri coborând din cer, care îi oferă sfântului o sabie, un scut decorat cu pietre prețioase și o coroană.
De-a lungul timpului, piesa de patrimoniu a trecut printr-un proces de recondiționare, fiind în prezent aplicată pentru conservare pe o stofă de catifea vișinie. Expoziția găzduită de Muzeul de Istorie a Moldovei își propune să readucă în atenția publicului larg moștenirea și personalitatea liderului care a marcat istoria regiunii.


