Într-un context european marcat de ascensiunea curentelor populiste, un sondaj recent realizat de institutul AboutPeople pentru think tank-ul Progressive Lab scoate la iveală o realitate îngrijorătoare pentru România: deși țara a cunoscut o creștere economică constantă în ultimii ani, încrederea cetățenilor în mecanismele democrației liberale este la un nivel critic. Datele publicate de POLITICO indică faptul că nemulțumirea românilor nu vizează democrația ca ideal, ci modul în care aceasta este pusă în practică de actualele elite politice.
Datele unei crize de încredere
Conform cercetării desfășurate la finele anului trecut, România se plasează într-un „echilibru inconfortabil”, alături de țări precum Franța sau Grecia, în ceea ce privește percepția asupra instituțiilor statului.
- Nemulțumire cronică: 66% dintre români se declară nemulțumiți de modul în care funcționează democrația în țara lor. Spre comparație, în Suedia, o democrație consolidată, procentul este de doar 32%.
- Apetitul pentru autoritarism: Unu din patru români (26%) este de acord cu afirmația: „Dacă ar exista un lider capabil și eficient în țara mea, nu m-ar deranja dacă ar limita drepturile democratice și nu ar răspunde în fața cetățenilor pentru acțiunile sale.”
- Dictatura ca alternativă: Aproximativ 22% dintre respondenți (1 din 5) consideră că, în anumite situații, o dictatură ar putea fi preferabilă democrației.
Paradoxul economic: „stomacul plin” nu garantează loialitatea democratică
Analiza datelor relevă un fenomen contra-intuitiv. În mod tradițional, se considera că prosperitatea economică stabilizează instituțiile democratice. Totuși, profesorul Dimitris Papadimitriou de la Universitatea din Manchester observă că „țări precum România, care au înregistrat o creștere economică rapidă, nu par să dezvolte o încredere mai mare în democrația liberală”.
Explicația rezidă, probabil, în sentimentul de înstrăinare. 53% dintre români au declarat că nu se simt reprezentați sau apropiați de partidul pentru care au votat la ultimele alegeri. Această „anomie politică” — lipsa de repere și sentimentul că vocea cetățeanului nu contează — împinge o parte din electorat spre căutarea unui lider providențial, capabil să „facă ordine” dincolo de barierele birocratice sau legislative.
Europa de Est vs. Europa de Vest: Estomparea diviziunilor
Sondajul arată că nemulțumirea față de elite este un fenomen trans-european, dar cu nuanțe locale specifice. Dacă în Vest (Franța, Marea Britanie) criza este una de reprezentare și eficiență, în Est, și în special în România, ea pare a fi una de legitimitate a întregului sistem.
Instituțiile europene rămân singura ancoră de încredere, clasându-se pe primul loc (43%) în preferințele cetățenilor, mult deasupra mass-mediei (27%) sau a partidelor politice (24%). Acest lucru sugerează că românii încă văd în UE un garant al valorilor pe care clasa politică locală nu reușește să le livreze.
Riscul unei „democrații iliberale”
Căutarea unui „lider mână de fier” nu este neapărat o dorință de întoarcere la totalitarismul secolului XX, ci mai degrabă o reacție la ineficiența percepută a statului. Pericolul rezidă în acceptarea „șutului în fund” — cum a numit Christine Lagarde presiunile externe — ca pe o scuză pentru a abandona drepturi fundamentale în schimbul unei promisiuni de eficiență administrativă.
Pentru un cititor educat, aceste cifre ar trebui să fie un semnal de alarmă. Democrația nu se auto-întreține prin creștere economică; ea necesită un dialog constant, o clasă politică responsabilă și, mai ales, un electorat care să înțeleagă că eficiența fără responsabilitate (accountability) duce inevitabil la abuz.
