Transplant renal realizat la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”, în ziua grevei generale din sănătate

Astăzi, 28 iulie 2026, medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași au efectuat cu succes un transplant renal, deși la nivel național a fost declanșată greva generală în sistemul sanitar. Intervenția a vizat un pacient de 43 de ani, care a primit un organ prelevat de la fratele său. Echipa medicală a precizat că operația a decurs normal, iar decizia de a continua activitatea chirurgicală în ciuda protestelor s-a bazat pe stadiul avansat al pregătirilor și pe necesitatea respectării protocolului medical.

Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul unității medicale, prof. dr. Adrian Covic, a explicat detaliile intervenției și motivele care au stat la baza deciziei de a nu suspenda operația.

„Astăzi la Spitalul Parhon s-a efectuat un transplant de la donator viu, înrudit. Transplantul este în parametri normali”, a declarat prof. dr. Adrian Covic.

Medicul a subliniat că, în ciuda contextului social generat de protestele sindicale, datoria față de pacient a primat. „Suntem bucuroși că s-a întâmplat acest lucru și el reflectă respectul nostru față de pacient și grija față de acesta. De ce? Pentru că transplantul fiind de la donator viu era programat de mai de mult și ar fi fost incorect față de această familie ca să amânăm transplantul în contextul grevei din sănătate”, a explicat dr. Adrian Covic.

Spitalul „Dr. C.I. Parhon” rămâne singurul centru din regiunea Moldovei autorizat pentru a efectua transplanturi renale, funcționând în cadrul Programului Național de Transplant. Unitatea gestionează atât intervenții de la donatori aflați în moarte cerebrală, cât și de la donatori vii. Continuitatea acestei activități, chiar și în condiții atipice, confirmă rolul central pe care spitalul îl are în preluarea pacienților cu afecțiuni renale severe din întreaga zonă a Moldovei.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

A treia licitație pentru Sala Polivalentă, anulată: Primăria Iași invocă „omisiuni” în proiectul tehnic de aproape 493 de milioane de lei și nu spune...

Primăria Iași a anulat a treia licitație pentru Sala Polivalentă Iași, de 493 de milioane de lei, din cauza unor omisiuni în proiectul tehnic.

Acord tehnico-militar Moldova–Ucraina semnat la Kiev: Chișinăul preia experiența ucraineană contra dronelor, după peste 100 de încălcări ale spațiului aerian din 2022

Moldova și Ucraina au semnat la Kiev un acord tehnico-militar: Chișinăul preia experiența ucraineană contra dronelor, după 100 de încălcări aeriene.

Ministerul Sănătății va monitoriza săptămânal stocurile de medicamente din programele naționale. Rogobete: 80% dintre pacienții cronici internați au nevoie doar de analize sau de...

Ministerul Sănătății va monitoriza săptămânal stocurile de medicamente din programele naționale. Rogobete cere mai multe ambulatorii, mai puține internări.

Sindicaliștii din sănătate cer Guvernului să adopte o nouă lege a salarizării până la 1 ianuarie 2027

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară" cer adoptarea unei noi legi a salarizării pentru sistemul sanitar până la începutul anului viitor și avertizează că respingerea proiectului din vară ar putea fi văzută drept opoziție la majorările salariale dacă nu se va adopta o variantă îmbunătățită.