Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat vineri, 23 octombrie 2026, 166 de ani de la înființare, printr-o ceremonie aniversară care a reunit comunitatea academică ieșeană, reprezentanți ai Academiei Române, ai administrației publice locale și ai instituțiilor culturale și religioase din oraș. Evenimentul, desfășurat în Aula Magna „Mihai Eminescu”, a pus accent pe colaborarea dintre mediul academic, administrația publică și mediul de afaceri pentru construirea unei viziuni pe termen lung.
Rectorul UAIC, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, a subliniat necesitatea unei strategii comune de dezvoltare care să implice toate sectoarele societății. „Avem nevoie de o strategie de dezvoltare, de o viziune integrată care să aducă împreună cunoașterea și argumentele celor din mediul academic, ale celor din mediul de afaceri și ale administrației publice. Universitatea este parte a comunității, iar ceea ce facem noi are valoare prin interacțiunea și colaborarea cu aceasta”, a declarat rectorul.
Președintele Senatului UAIC, prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel Iancu, a evocat istoria Universității și contribuția generațiilor de profesori și cercetători la dezvoltarea învățământului superior din România. Acesta a adus un omagiu fondatorilor instituției și tuturor cadrelor didactice care au creat școli și direcții de cercetare de-a lungul timpului.
Provocările universităților contemporane
Momentul central al ceremoniei l-a reprezentat conferința „Universitatea și unele provocări ale prezentului”, susținută de prof. univ. dr. emerit Gheorghe Popa, membru al Academiei Europene de Știință și Artă și fost rector al UAIC între 1992 și 2000. Profesorul Popa a abordat responsabilitatea universităților în formarea specialiștilor și promovarea valorilor fundamentale ale societății, subliniind că instituțiile academice trebuie să fie prezente activ în educarea și conștientizarea comunității.
Ceremonia a inclus mesajele transmise de reprezentanții principalelor instituții din Iași: Mihai Chirica, primarul municipiului, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, și Sergiu Constantin Enea, inspector școlar general adjunct. Alexandra Chivu, reprezentanta studenților, a încurajat colegii să profite de oportunitățile oferite de Universitate, de la mobilități internaționale la proiecte de cercetare și activități de voluntariat.
Premii pentru cercetare științifică
Un moment important al evenimentului a fost dedicat recunoașterii performanțelor în cercetare științifică. Au fost premiați 14 membri ai comunității academice pentru rezultatele deosebite obținute și pentru contribuția la consolidarea prestigiului științific al UAIC. Printre cei distinși se numără prof. univ. dr. Marius-Alin Andrieș, acad. prof. univ. dr. emerit Dorin Ieșan, prof. univ. dr. emerit Liliana Mitoșeriu, prof. univ. dr. Adrian Iftene și CS I dr. habil. Sorin Tașcu.
Zilele Universității continuă cu peste 100 de manifestări academice, științifice, culturale și sportive. Marți, 27 octombrie 2026, va avea loc Gala Studenților UAIC, în cadrul căreia vor fi premiați studenții cu cele mai bune rezultate din anul universitar 2025–2026. Un alt eveniment de referință este expoziția „Flori de Toamnă”, organizată de Grădina Botanică „Anastasie Fătu”, care ajunge la cea de-a 50-a ediție și va fi deschisă între 30 octombrie și 22 noiembrie 2026.


