Inspectoratul Școlar al Municipiului București semnalează că profesia de cadru didactic are o atractivitate scăzută din motive financiare, conform planului managerial pentru anul școlar 2026-2027 publicat de instituție. Recunoașterea oficială vine după ce, luna trecută, Mircea Miclea, fost ministru al Educației, avertiza că țara se confruntă cu o criză majoră: „În curând nu o să mai avem profesori”.
În documentul de planificare, ISMB identifică atractivitatea scăzută pentru profesia de cadru didactic din motive financiare drept una dintre principalele amenințări la adresa educației permanente și activităților extrașcolare din Capitală.
Problema financiară nu este singura dificultate semnalată. Inspectoratul menționează și situația economică dificilă care duce la finanțarea insuficientă a învățământului și la lipsa de motivație a profesorilor. De asemenea, documentul atrage atenția asupra scăderii puterii economice a familiilor, ceea ce contribuie la creșterea abandonului școlar, și asupra imposibilității unor cadre didactice de a-și plăti cursurile de formare și perfecționare.
„Nu mai sunt profesori pentru matematică, fizică, chimie, biologie”
Avertismentul lui Mircea Miclea, lansat pe 23 octombrie 2026 la Astra Film Festival, în cadrul unei dezbateri despre abandonul școlar, pare să fie confirmat acum de documentele oficiale ale Inspectoratului Școlar.
„Sunt zone de vulnerabilitate educațională, zonele rurale, comunitățile de romi și alte comunități minoritare, dar mai ales cele de romi, urbanul mic. Deci, eu am atras atenția, dar nu am fost luat în seamă. În curând nu o să mai avem profesori. Nu că avem profesori slabi. N-o să mai avem profesori. Nu mai sunt profesori în urbanul mic pentru matematică, pentru fizică, pentru chimie, pentru biologie. Nu mai sunt. De ce? Pentru că profesia e de vină, e puțin atractivă”
Profesorul de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca sublinia astfel lipsa acută de cadre didactice în disciplinele exacte, în special în orașele mici.
Aproape 5.000 de profesori pierduți într-un singur an
Datele Institutului Național de Statistică confirmă amploarea crizei. În anul școlar 2025-2026, în unitățile de învățământ preuniversitar din România și-au desfășurat activitatea cu aproape 5.000 mai puțini profesori decât în anul școlar anterior. Numărul total de cadre didactice a scăzut de la 224.609 la 219.900, într-un an marcat de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan.
Scăderea vine în contextul în care Inspectoratul Școlar al Municipiului București semnalează că motivația profesorilor poate fi afectată de nemulțumirile generate de creșterea normei didactice și schimbarea regulilor din calendarul de mobilitate. Schimbările normative frecvente privind norma didactică și incertitudinile de la începutul anului ar putea genera chiar proteste sau absenteism, avertizează ISMB.
Bogdan Ștefan, profesor de Istorie și director al Liceului „Avram Iancu” din Brad, a declarat la Prima News că sistemul educațional românesc se confruntă cu numeroase nemulțumiri și frustrări, deși consideră că situația din propria cancelarie este „oarecum mai bine decât media națională”.
Lipsa de pârghii pentru motivarea cadrelor didactice
Documentul ISMB identifică și alte probleme majore care afectează profesia didactică: lipsa pârghiilor pentru a motiva financiar coordonatorii pentru proiecte și programe educative și cadrele didactice cu rezultate deosebite, programele școlare încărcate care nu permit dezvoltarea componentei educative extrașcolare, precum și lipsa de implicare a familiilor în activitatea extrașcolară a copiilor.
Inspectoratul mai semnalează influențarea opiniei publice prin mediatizarea excesivă a unor aspecte negative din școli, lipsa de interes și implicarea scăzută a părinților în cunoașterea și rezolvarea problemelor școlii, precum și legislația neclară privind includerea orei de dirigenție în orarul clasei la nivel liceal.
Un alt aspect problematic menționat în document este alocarea târzie a sumelor de bani obținute din fondul de mediu pentru desfășurarea activităților din „Săptămâna verde” și imposibilitatea folosirii acestora de către unitățile de învățământ.


