Fiul lui Tudorel Toader a contestat arestarea preventivă, iar Înalta Curte judecă contestația pe 3 noiembrie

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat arestarea preventivă dispusă în dosarul în care este cercetat pentru viol. Contestația va fi judecată la 3 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fost lector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, Alexandru Toader a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Este cercetat pentru viol și alte fapte de natură sexuală, iar ulterior judecătorii au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

După reținere, Tudorel Toader a publicat un mesaj în care susține că măsura reprezintă un atac la adresa sa. Alexandru Toader beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Potrivit detaliilor relatate de jurnalistul Constantin Mihai, cele 11 infracțiuni sexuale ar fi fost săvârșite între 2022 și 2025. Deocamdată sunt șapte victime, studente la momentul faptelor. Ele ar fi fost puse în fața unei alegeri: ori cedează cadrului didactic sau nu iau nota de trecere la examen. Una dintre persoane s-a retras ulterior de la Facultatea de Drept.

Aceeași relatare arată că Alexandru Toader este notar în mediul rural. El a promovat examenul pentru postul de cadru didactic universitar într-o perioadă în care tatăl său era rector, dar activa în Guvern ca ministru al Justiției. Tudorel Toader este și avocatul fiului său.

După reținerea și arestarea lui Alexandru Toader, conducerea UAIC i-a interzis acestuia să mai predea. Aceeași interdicție se aplică și lui Tudorel Toader.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Ministerul Sănătății va monitoriza săptămânal stocurile de medicamente din programele naționale. Rogobete: 80% dintre pacienții cronici internați au nevoie doar de analize sau de...

Ministerul Sănătății va monitoriza săptămânal stocurile de medicamente din programele naționale. Rogobete cere mai multe ambulatorii, mai puține internări.

Sindicaliștii din sănătate cer Guvernului să adopte o nouă lege a salarizării până la 1 ianuarie 2027

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară" cer adoptarea unei noi legi a salarizării pentru sistemul sanitar până la începutul anului viitor și avertizează că respingerea proiectului din vară ar putea fi văzută drept opoziție la majorările salariale dacă nu se va adopta o variantă îmbunătățită.

Portcontainerul atacat cu drone în drum spre Constanța s-a scufundat în Marea Neagră. Sute de containere cu substanțe periculoase au căzut în apă

Portcontainerul CONTSHIP JET, atacat miercuri cu trei drone maritime în timp ce se îndrepta spre Constanța, s-a scufundat joi dimineață în Marea Neagră, la aproximativ 15 kilometri est de Varna. Nava transporta sute de containere cu substanțe periculoase, iar autoritățile bulgare au început verificări pentru a stabili dacă scufundarea a provocat poluarea apei.

Organizațiile studențești vor sancțiuni mai dure pentru profesorii acuzați de abuzuri sexuale, după cazul Toader jr.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere...