În urma unor cercetări aprofundate în arhivele europene, istoricul ieșean Laurențiu Rădvan (profesor în cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”) a adus la lumină cel mai vechi plan cartografic al municipiului Iași, și, foarte probabil, cel mai vechi document de acest tip destinat unui spațiu urban românesc.
Datând din 1686, planul a fost identificat la Biblioteca de Stat din Berlin și oferă o perspectivă tehnică inedită asupra structurii capitalei Moldovei din timpul campaniilor militare ale regelui polonez Jan Sobieski.
Dincolo de valoarea sa de relicvă, documentul ne permite o analiză riguroasă a modului în care geopolitica secolului al XVII-lea a modelat – și adesea a distrus – peisajul urban local.
Contextul geopolitic: Iașul la intersecția imperiilor
Pentru a înțelege utilitatea unui astfel de document militar, trebuie să privim tabloul macro-istoric. Anul 1686 găsește Europa de Est într-o efervescență militară post-1683 (momentul eșecului asediului otoman asupra Vienei). În încercarea de a scoate Moldova de sub influența Imperiului Otoman, trupele poloneze conduse de regele Jan Sobieski ocupă Iașul.
Spre deosebire de marile capitale europene, orașele românești nu dispuneau de sisteme complexe de fortificații din piatră. Prin urmare, comandanții militari polonezi au delegat un inginer de artilerie pentru a realiza un releveu al orașului și a proiecta un sistem de apărare.
Aceasta este geneza documentului descoperit astăzi: o necesitate tactică transformată, peste secole, într-o inestimabilă sursă istorică.
Ce ne arată, de fapt, planul din 1686?
Conform datelor extrase din cercetarea profesorului Rădvan, prezentate recent în cadrul emisiunii „Weekend cu prieteni” (Radio Iași, realizator Horia Daraban), planul berlinez nu este o simplă schiță, ci un document de sistematizare defensivă. El evidențiază următoarele aspecte de infrastructură și arhitectură:
- Sistemul de fortificații propus: Planul detaliază o rețea de șanțuri și bastioane de pământ și lemn, menite să apere nucleul central al orașului de atacurile otomane sau tătare.
- Reperele arhitecturale confirmate: Documentul atestă amplasamentul exact al unor clădiri emblematice, unele dispărute, altele supraviețuind până azi:
- Curtea Domnească (situată pe amplasamentul actualului Palat al Culturii);
- Mănăstirea Golia, reprezentată cu zidurile sale masive de incintă și turnurile de colț;
- Mănăstirea Trei Ierarhi și Biserica Sfântul Nicolae Domnesc;
- Lăcașuri de cult astăzi dispărute sau refăcute, precum Biserica Stratenia (pe locul actualei Mitropolii) sau Biserica Sf. Ioan.
Impactul ocupațiilor militare asupra continuității urbane
Analiza acestui document ne obligă să privim și partea întunecată a prezențelor militare străine. Planul se alătură unei serii de hărți similare realizate ulterior de armatele rusești (între 1739 și 1833), dovedind că Iașul a fost constant un teatru de operațiuni.
Prețul plătit de populație și de infrastructura urbană a fost masiv. După cum indică datele istorice, retragerea trupelor poloneze în toamna aceluiași an, 1686, a fost însoțită de un incendiu devastator care a mistuit o mare parte din oraș. Tot atunci, mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să ia calea exilului, luând cu el moaștele Sfântului Ioan cel Nou (duse în Polonia), un eveniment cu un impact major asupra moralului și identității spirituale locale.
Istoria ca instrument de planificare
Descoperirea planului din 1686 nu este doar o victorie a cercetării arhivistice românești, ci o lecție de reziliență urbană. Orașul pe care îl locuim astăzi a fost distrus, fortificat, incendiat și reconstruit de nenumărate ori. Înțelegerea acestor straturi istorice este esențială nu doar pentru a ne cunoaște trecutul, ci și pentru a proteja puținele elemente de patrimoniu medieval care au rezistat până în prezent.
