Căsătorie în mediul academic ieșean: Maria Bilașevschi, lector la UNAGE, s-a cununat cu un student pe care l-a coordonat

Maria Bilașevschi (42 de ani), lector universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași și manager al Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, s-a căsătorit la începutul lunii septembrie cu Manuel Constantin Roman (50 de ani), student în anul al III-lea la aceeași instituție de învățământ superior. Informațiile publice arată că cei doi au colaborat profesional în cadrul facultății anterior evenimentului privat, ea numărându-se printre profesorii care i-au coordonat activitatea academică.

Conform Ziarul de Iași, căsătoria a avut loc pe 9 septembrie. Manuel Constantin Roman, originar din Fălticeni, este înscris la specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative din cadrul UNAGE, aflându-se la începutul celui de-al treilea an de studii. Maria Bilașevschi face parte din corpul profesoral al aceleiași specializări.

Relația profesor-student dintre cei doi este evidențiată de activitatea expozițională din cadrul universității. Potrivit datelor făcute publice de UNAGE, în februarie 2026, Manuel Constantin Roman a participat, ca student în anul al II-lea, la proiectul „Reinterpreting the classics V”. Expoziția a fost coordonată de Maria Bilașevschi, împreună cu lectorul universitar Smaranda Bostan.

O situație similară a fost înregistrată în luna mai 2026. Roman a expus lucrări în cadrul expoziției colective „Cu stimă, eu”, dedicată studenților de anul II de la Pedagogia Artelor Plastice și Decorative. Proiectul a fost coordonat de aceleași două cadre didactice, Maria Bilașevschi și Smaranda Bostan. Evenimentul din luna mai a fost găzduit de Galeria „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, instituție condusă la acel moment de Maria Bilașevschi.

Maria Bilașevschi, fiica artistului plastic Traian Mocanu și doctor în arte vizuale, este o prezență activă în viața culturală a orașului. Pe lângă funcția didactică, deține rolul de președinte al Filialei Iași a Uniunii Artiștilor Plastici din România (în 2026) și, din primăvara acestui an, ocupă funcția de manager al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, instituție unde anterior a coordonat programele culturale. În ultimul deceniu, a activat ca și curator pentru multiple expoziții, la nivel local și național.

 

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Fiul lui Tudorel Toader a contestat arestarea preventivă, iar Înalta Curte judecă contestația pe 3 noiembrie

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader,...

Curtea de Apel București a suspendat lucrările pe A8 între Lețcani și Iași, după contestația unui ofertant

Curtea de Apel București a suspendat executarea lucrărilor pe...

Tramvaiul Magiei de Halloween circulă vineri seara prin Iași cu povești și legende urbane

CTP Iași organizează vineri seara, 30 octombrie, între orele 18:00 și 20:00, un tur ghidat tematic de Halloween la bordul Tramvaiului Cafenea. Biletele, la prețul de 30 de lei, includ turul ghidat, o cafea sau ciocolată caldă și acces la o experiență tematică pe șinele orașului.

ISMB semnalează că profesia de cadru didactic are atractivitate scăzută din motive financiare. Mircea Miclea avertizase: „În curând nu o să mai avem profesori”

Inspectoratul Școlar al Municipiului București semnalează că profesia de cadru didactic are o atractivitate scăzută din motive financiare, conform planului managerial pentru anul școlar 2026-2027 publicat de instituție. Recunoașterea oficială vine după ce, luna trecută, Mircea Miclea, fost ministru al Educației, avertiza că țara se confruntă cu o criză majoră: „În curând nu o să mai avem profesori".