Întâlnire a Președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, alături de prefectul Constantin Dolachi, cu ministrului Economiei, Irineu Darău. A lipsit Mihai Chirica, dar au participat consilieri locali și județeni, precum și aleși din Republica Moldova

Ieri, 4 iunie 2026, Palatul Administrativ din Iași a găzduit o întâlnire a Președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, alături de prefectul Constantin Dolachi-Pelin, viceprimarul Daniel Juravle, colegi consilieri municipali și județeni, cu ministrului Economiei, Irineu Darău. La întâlnire a participat și o delegație a consilierilor municipali PAS din Chișinău, precum și președintele USR Iași, Ștefan Tănasă.

E de notat absența primarului Mihai Chirica de la întâlnire, în condițiile în care acesta nu ratează niciun moment să afișeze susținerea sa pentru Republica Moldova. Este un alt moment care arată izolarea sa la nivelul PNL Iași, în contextul creării unui pol de dreapta, perspectivă conturată atât de declarațiile de la nivel local ale Președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, cât și de acțiunile și declarațiile liderilor politici Ilie Bolojan și Dominic Fritz.

Citește și Între supraviețuire și reformă: Culisele unei noi alianțe de dreapta pentru orizontul 2028

La nivelul politic, este de notorietate relația înghețată a primarului Chirica cu conducerea județeană a PNL, aspect confirmat și de mesajele sale halucinante transmise pe grupul intern de comunicare al partidului în plină stare de ebrietate, dar și de declarațiile tranșante ale președintelui PNL, Alexandru Muraru.

Această absență a primarului Chirica de la eveniment survine după un alt moment în care acesta a fost complet marginalizat la Gala Iașul Liberal unde, într-un gest de umilință, nu a fost nici măcar invitat să acorde un premiu.

Din partea reprezentanților Primăriei, viceprimarul Daniel Juravle a fost cel care acordat un premiu în cadrui acestui eveniment liberal la care a participat și prim-minstrul Ilie Bolojan, liderul PNL.

La nivel județean, am demonstrat că atunci când a fost vorba de proiectele de dezvoltare ale județului, am găsit consens și maturitate pentru a le sprijini și pentru a oferi ieșenilor rezultate concrete”, a transmis Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași.

Principalele direcții de colaborare economică vizate pe axa Iași-Chișinău:

  • Dezvoltarea parcurilor industriale: Extinderea facilităților logistice (precum cele de la Lețcani și Pașcani) pentru a atrage companii moldovenești care doresc acces rapid la piața Uniunii Europene.
  • Securitatea și eficiența energetică: Corelarea investițiilor locale cu strategiile naționale și transfrontaliere de interconectare.
  • Digitalizarea și sectorul IT: Crearea unor parteneriate între companiile de tehnologie din ambele orașe pentru atragerea de fonduri europene comune.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Cum pierde Nicușor Dan susținerea online după căderea Guvernului Bolojan

Președintele Nicușor Dan înregistrează o schimbare majoră de percepție...

 Emmanuel Macron reacționează după explozia dronei de la Constanța

O nouă explozie a unei drone în Constanța, înregistrată...