Petiția civică care solicită respingerea proiectului de lege privind exproprierea în interesul companiilor private a depășit pragul de 40.000 de semnături pe platforma Declic, conform publicației România Curată. Inițiativa legislativă, respinsă anterior de Senat, urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, forul decizional în acest caz.
Proiectul legislativ, asumat inițial prin semnătură de 117 parlamentari, majoritatea din partea PSD și AUR, inclusiv de liderul George Simion, propune facilitarea exproprierilor cetățenilor români în favoarea unor companii private. Conform sursei citate, printre beneficiarii direcți s-ar număra companii miniere canadiene, dar și firme controlate de persoane cu conexiuni politice, în special în zona PSD. O altă prevedere controversată a proiectului este limitarea accesului comunităților locale la justiție și ocolirea normelor de mediu și a legislației privind contenciosul administrativ.
Inițiatorii legii au motivat demersul invocând Regulamentul European Critical Raw Materials Act (CRMA), destinat susținerii proiectelor de exploatare a materiilor prime critice pentru tranziția verde. Totuși, potrivit România Curată, cadrul de aplicare a CRMA a fost deja reglementat prin ordonanță de urgență, iar modificările propuse în actualul proiect de lege nu ar avea legătură cu directivele europene.
Întâlnirea de la Hunedoara și promisiunea adoptării rapide
O investigație publicată pe platforma România Curată de proiectul Verde Curat detaliază o întâlnire recentă între președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, însoțit de alți parlamentari PSD, și reprezentanții subsidiarei corporației canadiene Euro Sun Mining (ESM), care vizează dezvoltarea unui proiect de exploatare a aurului și cuprului la Rovina, în Munții Apuseni. Conform comunicărilor ulterioare ale ESM, Sorin Grindeanu ar fi promis adoptarea rapidă a proiectului legislativ. La scurt timp după această întâlnire, legea a fost înregistrată la Parlament, primind aprobarea pentru a fi dezbătută și votată în procedură de urgență.
Procedura de urgență a fost, însă, blocată în urma mobilizării organizațiilor civice și a comunităților locale. În urma acestor reacții, o parte dintre parlamentarii inițiatori și-au retras semnăturile, afirmând că nu cunoșteau conținutul exact al documentului pe care l-au semnat, notează sursa citată.
Investigațiile jurnaliștilor de la Verde Curat / România Curată indică existența unor interese financiare globale complexe în spatele acestui proiect. Aceștia reclamă un istoric de corupție internațională asociat partenerilor ESM, legături între lobbyștii legii și liderul AUR, George Simion, precum și implicarea PSD și a unui fost partener de afaceri al lui Sorin Grindeanu în alte două proiecte miniere care ar fi favorizate de adoptarea acestei legi. Platforma Declic a publicat și un material video explicativ bazat pe aceste dezvăluiri.
Potrivit celor mai recente informații publicate de România Curată, proiectul ESM de la Rovina ar urma să fie finanțat printr-un memorandum de credit de până la 400 de milioane de dolari, semnat recent cu grupul financiar Macquarie. Sursa citată menționează că istoricul acestui grup este unul controversat, fiind implicat anterior într-o fraudă bancară europeană majoră, în gestionarea problematică a fondurilor de pensii din Australia, precum și în manipularea unor tranzacții bursiere în sectorul minier, caracterizate de supraevaluări semnificative.


