Premieră în istoria canotajului: Simona Radiș și Adriana Adam au obținut trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de la Amsterdam

Sportivele românce Simona Radiș și Adriana Adam au stabilit un record absolut duminică, la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam, devenind primele sportive care reușesc să câștige trei medalii de aur în cadrul aceleiași ediții a competiției sau a Jocurilor Olimpice.

Performanța a fost bifată în urma a două curse câștigate în aceeași zi. Mai întâi, echipajul feminin de 8+1 al României a obținut primul loc și a setat un nou record mondial al probei. La aproximativ o oră distanță de la această victorie, Radiș și Adam au revenit pe apă pentru finala de la 8+1 mixt. Delegația tricoloră a cucerit și aici aurul, apărându-și astfel titlul mondial obținut la ediția precedentă.

Cele două campioane se impuseseră anterior, în cadrul aceleiași competiții, și în proba de dublu rame.

Din barca de 8+1 mixt, care a adus a treia medalie de aur pentru cele două sportive, au mai făcut parte Victoria Petreanu, Amalia Chelaru, Cristina Druga, Florin Lehaci, Ciprian Tudosa, Ștefan Berariu și Cosmin Pleșescu. Competiția mondială s-a desfășurat în perioada 24–30 august, evenimentul fiind televizat la nivel național de postul TVR Sport.

Dincolo de succesul istoric împărțit cu Adriana Adam, competiția din Olanda a adus un nou reper statistic și în contul Simonei Radiș. Aceasta a devenit singura canotoare din lume care are în palmares cel puțin două medalii de aur câștigate la trei ediții diferite ale Campionatului Mondial, trecându-și în cont reușite multiple la edițiile din 2022, 2025 și, acum, 2026.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Ziua Armatei Române la Iași: ceremonii pe pietonal, distincții pentru militarii Brigăzii „Podu Înalt” și retragere cu torțe diseară

Ceremonii militare și religioase pe Pietonalul Ștefan cel Mare, distincții în formație și retragerea cu torțe de diseară. Programul complet.

„Este bine să fie ordine”: angajații Spitalului Parhon, atenționați pe WhatsApp înaintea vizitei ministrului Sănătății, deși unitatea nu era în program

Mesaj pe WhatsApp către personalul Spitalului Parhon înaintea vizitei ministrului Sănătății la Iași, deși unitatea nu figura în programul oficial.

Fotografia de pe șantier: Mihai Chirica, în grupul ministrului PSD. Cronologia anului în care primarul ales pe listele PNL s-a mutat de partea cealaltă

De la atacurile împotriva PNL Iași, la apelul ca liberalii să voteze guvernul PSD și la fotografia de sâmbătă, lângă ministrul Sănătății.

Matei Udrea: PSD și Nicușor Dan pregătesc anunțul că austeritatea continuă. Semnul din coada fiecărei promisiuni din programul de guvernare

Jurnalistul Matei Udrea enumeră trei semne că PSD și Nicușor Dan pregătesc anunțul prelungirii austerității începute sub Bolojan.