Acasă Transport Ce se întâmplă cu traficul în Iași? Administrația locală blochează soluțiile, deși...

Ce se întâmplă cu traficul în Iași? Administrația locală blochează soluțiile, deși pe masă se află proiectul unui pol urban de tip „La Défense”

În timp ce Iașul se îndreaptă spre o criză de mobilitate fără precedent, accentuată de lipsa unor soluții imediate pentru fluidizarea traficului, administrația locală evită deciziile structurale majore. Într-un oraș sufocat de o dezvoltare monocentrică, conducerea Asociației Metropolitane de Transport Public (AMTP) atrage atenția în emisiunea „Extemporal la democrație”,  că peticirea actualei infrastructuri nu mai este suficientă. Soluția propusă, rămasă deocamdată la stadiul de discuție, este o intervenție urbanistică masivă: dezvoltarea unui nou pol de afaceri și rezidențial la periferie, în zona șesului Bahluiului, după modelul districtului parizian „La Défense”.

Contrastul dintre gravitatea situației din teren și reacția municipalității a fost subliniat public de Eduard Boz, directorul AMTP și consilier local, care acuză o „încremenire” a Executivului local în fața măsurilor ferme. Potrivit acestuia, în interiorul Primăriei există „o teamă de a nu deranja”, preferându-se amânarea unor decizii abrupte, deși orașul a depășit deja punctul critic al aglomerației.

„Facem al doilea oraș acolo”: Salvarea centrului prin devierea capitalului imobiliar

Viziunea propusă pentru decongestionarea Iașului presupune mutarea polului de interes imobiliar în afara inelului istoric, mai exact în spatele complexelor comerciale ERA și Mall Moldova. Scopul principal este stoparea haosului urbanistic din interiorul cartierelor vechi.

„Imaginea pe care o am eu este, dacă doriți, cum este La Défense în Paris. Am Iașul, zona veche, și fac zona modernă”, a explicat Eduard Boz. Directorul AMTP susține că doar prin oferirea unei alternative viabile la periferie se poate opri sufocarea centrului: „În felul acesta scade apetitul investitorilor să mai facă ei bloc pe o parcelă de 500 de metri într-un cartier. […] Domnule, mă duc acolo, mă ridic până la cer, fac turnul vieții mele… să-mi fac profitul”.

Pentru a forța dezvoltarea pe verticală în această nouă zonă, administrația ar trebui să recurgă la o regulă urbanistică atipică pentru România: impunerea unui regim minim de înălțime, nu maxim. „În zona aia, din punct de vedere urbanistic, aș stabili cotă minimă, regim minim de înălțime. E o zonă virgină, nu deranjezi pe nimeni… și le-aș zice: «Băi, minim 10 etaje aici»”, a subliniat reprezentantul AMTP, punctând că astfel se va forma un district corporativ distinct, lăsând cartierele tradiționale mai aerisite.

Infrastructura înaintea blocurilor: Prelungirea Bulevardului Dacia

Spre deosebire de modelul clasic românesc, în care cartierele se construiesc fără drumuri de acces, proiectul „La Défense” de Iași condiționează dezvoltarea imobiliară de crearea prealabilă a unei axe majore de transport.

Piesa centrală a acestui plan este extinderea infrastructurii rutiere din cartierul Dacia. „Aș prelungi bulevardul Dacia, exact cum are el acuma trama stradală, cu linie de tramvai și cu încă două benzi pe sens, până în spate la Moldova Mall, deci să tai șesul ăla al Bahluiului în jumătate”, a detaliat Boz.

Deși o astfel de investiție ar presupune construirea unui nou pod peste râul Bahlui, distanța nu este una prohibitivă. „Cred că-s 2 kilometri, 2 kilometri jumătate. Nu este foarte mult, iar raportat la beneficii, nu este o investiție uriașă”, susține directorul AMTP.

Zona șesului Bahluiului ar urma să devină un hub de transport de secol XXI, capabil să preia zeci de mii de navetiști din comunele limitrofe (Miroslava, Valea Lupului) și să îi direcționeze către noul pol de birouri, fără ca aceștia să mai tranziteze centrul Iașului.

Conform proiectului, în această zonă se vor intersecta cele mai importante magistrale de transport aflate în planul administrației. Pe lângă drumul european E85 (deservit deja de trasee de autobuz) și linia prelungită de tramvai dinspre Dacia, un rol crucial îl va juca infrastructura feroviară.

Trenul Metropolitan ar urma să aibă „stație la Canta, stație la Mall Moldova și stație la Antibiotice”, a precizat Eduard Boz. Totodată, această desfășurare masivă de forțe pe infrastructura de transport este gândită să deservească și viitorul stadion al orașului, analizat pentru a fi amplasat în aceeași locație, prevenind astfel paralizia rutieră a Iașului în zilele cu evenimente sportive majore.

 

Exit mobile version