Aproximativ 900 de comune din România înregistrează o populație de sub 2.000 de locuitori, dar mențin un aparat administrativ complet, situație care generează presiuni majore asupra bugetului de stat, atrage atenția profesorul de economie Cristian Păun. Într-o analiză recentă a fenomenului fragmentării administrative, acesta critică dur menținerea acestor unități administrativ-teritoriale (UAT) neviabile economic.
„[Comunele] au primari, consiliu și consilieri, școală, 1-2 biserici, poliție. Un aparat administrativ care toacă bani și nu face nimic. Pentru care ne împrumutăm an de an, la dobânzi tot mai mari”, afirmă economistul.
Pentru a ilustra dezechilibrul financiar extrem, Cristian Păun prezintă cazul unei comune cu doar 227 de locuitori. Potrivit datelor, aceasta raportează încasări anuale din venituri proprii de aproximativ 190.000 de lei, în timp ce cheltuielile anuale de funcționare se ridică la 2,2 milioane de lei. Diferența masivă este acoperită prin alocări de la bugetul central, ceea ce înseamnă că localitatea funcționează strict „pe deficit” și „pe datorie”.
Situația în județul Olt: Nicio comună peste 5.000 de locuitori
Analiza evidențiază o fragmentare administrativă similară în anumite regiuni ale țării. În județul Olt, spre exemplu, niciuna dintre cele 104 comune nu depășește pragul de 5.000 de locuitori. Mai mult, un sfert dintre acestea (25 de comune) au o populație care nu atinge 1.500 de locuitori.
Profesorul subliniază că susținerea acestui sistem ineficient deturnează fonduri esențiale din sectoare prioritare, catalogând sumele alocate drept „bani tocați aiurea. De la educație sau sănătate”.
În contextul dezbaterilor recente privind necesitatea unei reorganizări teritoriale, inițiate de premierul Ilie Bolojan, profesorul de economie sugerează că rezistența cea mai puternică la reforme vine din interiorul sistemului.
Potrivit lui Păun, cei care „urlă mai tare împotriva reformelor” și urăsc „austeritatea” sunt aceiași care se opun planurilor actualului prim-ministru. Economistul notează că promotorii menținerii acestor „structuri fără sens și costisitoare” recurg frecvent la etichetări politice, acuzându-i de „progresism” sau „neomarxism” pe cei care susțin desființarea UAT-urilor care produc deficite.
