Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a criticat public, vineri, numirea lui Vlad Ciobanu, secretarul general al PSD Iași, în funcția de șef al secției de fotbal din cadrul CSM Iași 2020, clubul sportiv aflat în subordinea Primăriei Municipiului Iași. Liderul liberal susține că această decizie reprezintă o politizare a sportului local și o pregătire pentru numirea lui Ciobanu în funcția de director al clubului.
Potrivit declarațiilor deputatului Alexandru Muraru, numirea lui Vlad Ciobanu la conducerea secției de fotbal s-a făcut cu acordul primarului Mihai Chirica și ar constitui o etapă intermediară. Muraru afirmă că planul ar fi retragerea actualului director interimar, Dumitru Tomorug, și înlocuirea acestuia cu secretarul general al PSD Iași. Liderul PNL susține, de asemenea, că Vlad Ciobanu ar fi picat anterior, în lunile ianuarie și februarie, probele concursului pentru postul de director al clubului.
,,Când Chirica spune că se implică direct asta înseamnă un singur lucru – sinecurism, amantlâcuri și incompetență. (…) Acum, pus în dificultate de incompetența lui Ciobanu, Chirica insistă să îl instaleze la conducerea clubului ieșean prin artificii ilegale”, a declarat Alexandru Muraru, citat într-un comunicat al PNL Iași.
Acuzații privind managementul fondurilor publice
În comunicatul transmis, președintele PNL Iași a adus în discuție și gestionarea fondurilor alocate sportului de către municipalitate în ultimii ani. Conform afirmațiilor sale, administrația locală ar fi cheltuit aproximativ 13 milioane de euro pentru fotbal în ultimii trei ani, situație care a culminat cu falimentul vechiului club, Politehnica Iași, și crearea noii structuri, CSM Iași 2020, susținută tot din fonduri publice.
Muraru îl indică pe Vlad Ciobanu drept parte a conducerii care a dus la acest eșec, amintind că acesta a ocupat anterior funcția de membru al Consiliului Director. Deputatul consideră că actuala numire reprezintă o recompensare a persoanelor implicate în managementul defectuos al fostei echipe, descriindu-l pe Ciobanu drept o persoană ,,purtată de PSD prin tot felul de funcții publice” și ,,fără niciun rezultat obținut din propriul merit”.
Liderul liberal sugerează că administrația locală refuză cedarea clubului către un investitor privat pentru a nu pierde controlul asupra unei surse de influență gestionate împreună cu Partidul Social Democrat. În încheiere, Alexandru Muraru i-a cerut public primarului să oprească ceea ce el numește ,,parazitarea clubului de fotbal” și să permită unor specialiști cu experiență să preia managementul echipei.


