Luni, 30 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a inițiat o acțiune la Curtea de Apel București împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a Ministerului Finanțelor. Obiectul litigiului îl reprezintă suma de 1,1 miliarde de lei, aferentă tranșelor scadente în 2026 din restanțele salariale pe care magistrații le-au obținut prin hotărâri judecătorești definitive. Demersul juridic survine în urma deciziei Executivului de a diminua alocările bugetare destinate justiției pentru a acoperi costurile noului pachet social.
La jumătatea lunii martie, adoptarea bugetului național a fost blocată timp de patru zile în cadrul coaliției de guvernare (PSD-PNL-USR-UDMR). Principalul punct de divergență l-a reprezentat identificarea resurselor financiare pentru pachetul social susținut de PSD, care viza majorări pentru pensionari și sprijin pentru copiii cu dizabilități. Pe 19 martie, premierul Ilie Bolojan a anunțat deblocarea situației, explicând public că fondurile necesare au fost găsite prin „reducerea cheltuielilor care țineau de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe judecătorești în anii trecuți”. Concret, la nivelul proiecției bugetare, această măsură s-a tradus prin nealocarea a 1,1 miliarde de lei din necesarul transmis de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Plângerea prealabilă: Ce reclamă exact instanța supremă
Acțiunea de la Curtea de Apel București a fost precedată de o plângere prealabilă, transmisă vineri, 27 martie, către Palatul Victoria și Ministerul Finanțelor. Prin acest document oficial, instituția condusă de judecătoarea Lia Savonea contestă direct legalitatea tăierilor. Potrivit documentului, Curtea Supremă a formulat plângerea „împotriva refuzului nejustificat al Guvernului României și al Ministerului Finanţelor de a asigura şi pune la dispoziția reclamantei toate fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii profesionale îndreptățite, prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026, conform anexelor la prezenta”.
Argumentația juridică a ÎCCJ subliniază că acest refuz nejustificat (în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004) se manifestă prin patru decizii administrative:
- Neincluderea integrală a sumelor solicitate în bugetul anului 2026.
- Diminuarea sumelor solicitate față de necesarul evaluat și transmis oficial de ÎCCJ.
- Neasigurarea fondurilor necesare, în contextul în care obligația de plată este considerată certă, lichidă şi exigibilă.
- Nesoluționarea favorabilă a solicitărilor şi demersurilor ulterioare de deblocare a fondurilor, inclusiv a cererilor de rectificare bugetară.
Declarația ÎCCJ: Avertismentul privind atragerea răspunderii personale a decidenților
Un element important în acest demers este intenția asumată a Înaltei Curți de a solicita despăgubiri nu doar de la bugetul de stat, ci și de la persoanele fizice cu funcții de decizie care au semnat sau susținut tăierile. Documentul include un avertisment clar în acest sens:
„În caz de nesoluționare favorabilă a prezentei plângeri prealabile, ne rezervăm dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul Legii nr. 554/2004. Persistarea în această conduită de refuz nejustificat va angaja nu doar răspunderea autorităților publice sesizate, ci şi, în condițiile legii, răspunderea persoanelor care au contribuit la menținerea refuzului de soluționare a cererii, urmând a solicita în fața instanței obligarea acestora la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică, pentru prejudiciul cauzat prin întârziere.”
Acest litigiu evidențiază o tensiune structurală între politicile macroeconomice ale Guvernului, aflat sub dubla presiune a deficitului și a promisiunilor sociale asumate politic, și principiul respectării hotărârilor judecătorești definitive. Faptul că instanța supremă este nevoită să acționeze în judecată Executivul pentru recuperarea unor creanțe consfințite prin titluri executorii indică un blocaj instituțional serios. Procesul de la Curtea de Apel București va crea un precedent important privind modul în care statul român prioritizează cheltuielile bugetare și își onorează datoriile stabilite de instanțe.
