Alexandru Muraru (PNL): „Miniștrii asumați de domnul Tomac sunt, de fapt, nominalizările PSD”

Deputatul PNL Alexandru Muraru, Președintele PNL Iași, critică formula propusă de premierul desemnat Eugen Tomac pentru noul cabinet, afirmând că ministerele importante vor fi conduse, în realitate, de apropiați ai Partidului Social Democrat. Într-o declarație de presă, liderul filialei județene a liberalilor ieșeni susține că PSD încearcă să controleze actul de guvernare fără a-și asuma direct responsabilitatea politică a eventualelor decizii nepopulare.

Declarațiile lui Alexandru Muraru intervin în perioada în care premierul desemnat Eugen Tomac caută susținere parlamentară pentru învestirea guvernului său. După runda de negocieri de luni, reprezentanții PNL și USR și-au exprimat rezervele, în timp ce surse politice au indicat o deschidere mai mare din partea PSD. În acest climat, liderul liberalilor ieșeni acuză existența unei strategii de „paravan politic”.

Acuzații privind strategia social-democrată

Conform lui Alexandru Muraru, deciziile strategice din viitorul guvern ar urma să fie dictate de social-democrați, care ar evita astfel decontul electoral.

„Mecanismul este vechi și ușor de recunoscut. PSD vrea uzufructul guvernării, beneficiile, pârghiile, controlul, dar refuză să deconteze electoral măsurile dificile care trebuie luate. Vrea să decidă fără să răspundă, să conducă fără să semneze”, a declarat deputatul PNL.

În argumentația sa, liderul PNL Iași a făcut trimitere la evenimente politice anterioare, susținând că tactica aplicată acum ar fi una recurentă în istoria recentă a României. El a amintit de guvernarea tehnocrată din 2015-2016 și, mai recent, de demiterea cabinetului interimar.

„Am mai văzut acest scenariu. L-am văzut la Guvernul Cioloș. L-am văzut, în forma sa cea mai necinstită, în felul în care a fost demolat Guvernul condus de Ilie Bolojan, o guvernare corectă, doborâtă exact când țara începea să-și revină după măsurile grele”, a adăugat Alexandru Muraru, sugerând că PSD alimentează nemulțumirile publice din opoziție, după ce, în prealabil, se retrage de la guvernare în perioade critice.

În finalul intervenției sale, deputatul a solicitat o raportare directă a partidelor politice față de propriul electorat.

„Cine guvernează trebuie să aibă un nume, o majoritate și răspunderea în fața alegătorilor. Dacă PSD crede că are o soluție pentru România, are o singură cale onestă: să o spună deschis, să-și asume guvernarea în fața oamenilor. Nu prin interpuși. Nu prin paravane”, a concluzionat liderul PNL Iași.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Răsvan Apostolescu a murit la 66 de ani. Comentatorul de la Radio România Actualități, medic veterinar de profesie, a transmis finala Galatasaray – Arsenal...

Răsvan Apostolescu, comentator de fotbal la Radio România Actualități, a murit la 66 de ani. A transmis finala Galatasaray – Arsenal și turnee finale.

Trotinete electrice interzise la închiriere sub 18 ani în București, cu amenzi de până la 10.000 de lei. La Iași, după două decese în...

Trotinete electrice de închiriat interzise sub 18 ani în București, amenzi de 10.000 de lei. La Iași, după două decese, planul de măsuri e așteptat vineri.

Banii stau, șantierele așteaptă: Primăria Iași are un excedent de 188 de milioane de lei și trage din credit pentru combustibil. Pe investiții, Chirica...

Primăria Iași a plătit pentru investiții 426,5 milioane de lei din 1,07 miliarde programate până în septembrie. Excedentul a ajuns la 188,4 milioane.

Bani pe ultima sută de metri: Chirica propune 50.000 de lei pentru conferința de la Spitalul Militar, votați cu cinci zile înainte. Asociația care...

Primăria Iași propune 50.000 de lei pentru conferința de la Spitalul Militar, care începe la cinci zile după vot. Bugetul ei lipsește din documentație.