Avansul pentru cumpărarea unei locuințe prin programul „Noua casă” scade la 5% pentru tinerii sub 35 de ani

Tinerii cu vârsta de până la 35 de ani vor putea achita un avans de doar 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul „Noua casă”, în cazul creditelor cuprinse între 70.000 și 140.000 de euro. Senatul a adoptat luni propunerea legislativă care coboară avansul minim de la 15%, cât este prevăzut în prezent pentru această categorie de finanțare.

Proiectul a fost votat cu 102 de voturi „pentru” și o abținere și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind implementarea programului „Noua casă”. Beneficiarii care nu au împlinit vârsta de 35 de ani la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare pot opta, prin derogare, pentru avansul redus chiar dacă valoarea finanțării depășește pragul de 70.000 de euro.

Legislația actuală prevede un avans minim de 5% pentru finanțările de până la 70.000 de euro și de 15% pentru cele cuprinse între 70.000 și 140.000 de euro. Noua măsură uniformizează condițiile pentru tineri pe întreaga plajă de creditare, până la plafonul maxim al programului.

Senatorul PSD Daniela Mihai a susținut că inițiativa „sprijină accesul tinerilor la o locuință în condiții echitabile, contribuie la formarea de noi familii și la reducerea presiunii pe piața chiriilor”. Aceasta a arătat că măsura vizează categoria cu venituri stabile, dar fără capital acumulat, și că facilitarea accesului la proprietate este esențială pentru a-i determina pe tineri să rămână în țară.

Din partea AUR, senatorul Cătălin Silegeanu a declarat că orice măsură în sprijinul tinerilor este binevenită, dar a subliniat că nu mulți tineri țintesc locuințe de 80.000-140.000 euro. Acesta a apreciat că va fi nevoie pe viitor de „un cu totul alt sistem de creditare” pentru categoria celor mai mulți tineri care au nevoie de alte soluții de finanțare.

Senatul este primul for sesizat în parcursul legislativ, Camera Deputaților urmând să adopte forma finală a legii.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Patronatele avertizează: O creștere a salariului minim cu 600 de lei ar putea duce la scumpiri

O majorare a salariului minim brut cu 600 de lei ar pune presiune suplimentară pe companii și ar duce la creșterea prețurilor resimțită de consumatori, avertizează Confederația Patronală Concordia după o întâlnire cu premierul Luca Niculescu.

Primăria Iași indexează toate impozitele și taxele locale cu 7,3% pentru 2027, iar trei taxe de la ghișeu cresc cu până la 25%

Primăria Iași a pus în dezbatere publică proiectul impozitelor și taxelor locale pentru 2027, care indexează toate sumele fixe cu rata inflației de 7,3% și majorează trei taxe speciale de la ghișeu cu procente cuprinse între 11% și 25%, potrivit documentului afișat pe 26 octombrie.

Grevă generală la Oil Terminal din 18 noiembrie. Oprirea activității ar afecta jumătate din aprovizionarea cu carburanți a României

Sindicatul Oil Terminal a anunțat declanșarea unei greve de avertisment pe 30 octombrie și a unei greve generale pe termen nelimitat începând cu 18 noiembrie, după ce ședința de conciliere de ieri nu a reușit să rezolve conflictul privind indexarea salarială cerută de angajați. Oprirea activității terminalului petrolier din Portul Constanța, care gestionează 60% din livrările de combustibili în România, ar putea provoca o criză severă de aprovizionare.

Investitorii străini propun un proiect național pentru adoptarea euro, cu obiective clare de convergenţă fiscală

Consiliul Investitorilor Străini propune lansarea unui proiect național pentru adoptarea monedei euro, care să reunească Guvernul, Banca Națională a României și alți actori-cheie. Proiectul ar urma să conducă, în 12 luni, la o foaie de parcurs cu obiective anuale privind consolidarea fiscală, reducerea inflației și convergenţa structurală.